Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,10%, cel mai mic nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Vineri, indicele a scăzut de la 3,13% la 3,11%.

Luni, indicele a scăzut la 3,10%, cel mai mic nivel din 12 februarie, când a fost 3,09%.

Totodată, indicele ROBOR la şase luni a urcat de la 3,27% la 3,28%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

Articolul precedentEfectele Brexit. Investitorii „fug” cu 1.200 de miliarde de dolari din Regat în UE
Articolul următorConsiliul Fiscal contrazice guvernul! Deficitul bugetar va fi mai mare de 3%