Comisia Europeană (CE) a decis joi să îi trimită României o scrisoare de punere în întârziere, prin care îi solicită să îşi alinieze legislaţia privind datoria vamală la Codul vamal al Uniunii Europene [Regulamentul (UE) nr. 952/2013].

Conform acestor norme, autorităţile vamale au la dispoziţie trei ani pentru a comunica debitorului o datorie.

În cazul în care datoria vamală ia naştere ca rezultat al unei fapte penale, autorităţile vamale au la dispoziţie zece ani pentru a comunica.

„Legislaţia vamală naţională română prevede că datoria vamală nu poate fi comunicată debitorului după cinci ani de la momentul la care a luat naştere datoria vamală, indiferent dacă a luat naştere ca rezultat al unei fapte penale. De asemenea, această dispoziţie nu respectă perioada de trei ani pentru comunicarea datoriei vamale definită în legislaţia vamală a UE”, au precizat reprezentanţii CE.

În cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat autorităţilor române.

Articolul precedentRomânia a exportat mai mult fier şi oţel, anul trecut, dar tot este în deficit
Articolul următorNoi modificări la declararea TVA, de la 1 februarie