După ce BRD a câștigat în instanță anularea obligației de a recalcula ratele clienților săi, acum a venit rândul celor de la Alpha Bank să facă ce vor cu calculul ratelor. 

Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi cererea Alpha Bank de suspendare a executării Ordinului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind modalitatea de calcul a ratelor aferente creditelor acordate consumatorilor, informează banca.

„Admite cererea precizată. Dispune suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 422/23.05.2023 până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la data comunicării, cale de atac care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi, 27.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, conform unei postări pe portalul instanţelor de judecată.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat în luna mai că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru Agerpres directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Articolul precedentSebastian Dobrincu, tânărul milionar din IT, vrea contract prenupțial: „Mi se pare mai safe”
Articolul următorDe ce explodează tarifele RCA. Fumigena folosită pentru a justifica prețurile