Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că o nouă ordonanță privind plafonarea adaosului comercial va viza toate alimentele produse în România. Actul normativ ar urma să fie finalizat în două săptămâni. Schimbarea este necesară, a precizat Barbu, pentru că o serie de mari comercianți sunt suspectați că prin politia adaosurilor comerciale discriminau produse românești.

„În două săptămâni ordonanţa va fi finalizată, va fi pusă în dezbatere publică şi ne dorim, aşa cum ne-am dorit şi la ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la celelalte 21 de produse alimentare de bază ca românii cu venituri mici şi medii să aibă acces la alimente de bază de calitate, româneşti, cu preţuri corecte. În ordonanţă vor fi incluse toate alimentele produse în România”, a spus ministrul, la un post TV.

Florin Barbu a precizat că ministerul a decis să intervină nu pentru a distrosiona piața, ci tocmai pentru a asigura o concurență corectă.  „Nu am intervenit niciodată cu un act normativ dacă ar fi o piaţă stabilă şi dată preţul alimentelor româneşti la raft ar fi corect”.

Ministrul a dat exemplul magiunului de Topoloveni care avea un adaos comercial de aproape 100%, iar magiunul din alte state, Grecia sau Franţa, avea un adaos de maxim 25%.

Scandalul produselor românești scoase de pe rafturi. Ministrul Agriculturii: „Suntem în discuții cu retailerii”

Dispariția, aparent fără motiv, a celebrului magiun de Topoloveni de pe rafturile unui mare retailer a atras atenția opiniei publice, dar și a oficialilor de la Ministerul Agriculturii.

Marii comercianți se opun plafonării adaosului comercial la produsele românești. „Nu putem susține o astfel de abordare”

Articolul precedentAdministrațiile de proprietari se vor confrunta cu noi reguli din iunie 2024. Nu vor putea face nimic fără această semnătură
Articolul următorCum vrea G7 să blocheze banii Rusiei pentru finanțarea războiului și ajutorul dat de China