Guvernul Dăncilă reușește din nou să se împrumute de la băncile locale, după ce s-a confruntat cu mai multe refuzuri la începutul anului, în plin scandal legat de OUG 114.

 

Băncile au revenit la cea mai profitabilă afacerea a lor din ultimii ani, împrumuturile guvernamentale. Condițiile de creditare pentru populație au fost nefavorabile pentru români tocmai pentru că statul e clientul nr.1 al instituțiilor financiare.

După „furtuna într-un pahar cu apă” legată de OUG 114, la urma căreia Finanțele au refăcut legea într-un sens convenabil pentru bănci, tot românii sunt cei care plătesc costurile.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu maturitatea reziduală în august 2022, la un randament mediu de 3,98% pe an, potrivit datelor transmise de BNR.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 599,4 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de la bănci în valoare de 3,2 miliarde de lei în luna aprilie, din care 400 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 2,8 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni de stat benchmark, la care se poate adăuga suma de 420 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Rămâne de văzut dacă efectele promise de ministrul Finanțelor Publice vor deveni realitate: „Va fi o competiție între bănci fiindcă acesta a fost scopul acestei ordonanțe, să stimulăm băncile să finanțeze economia reală, să reducă dobânziile și să finanțeze companiile din România. În caz contrar, li se va aplica taxa pe active pe care o știți foarte bine din noua sa formulă din ordonanță”, crede Eugen Teodorovici.

Articolul precedentVânzările imobiliare, în scădere, achiziţiile ipotecare, în creştere
Articolul următorTransgaz, secătuită de resurse de guvern