Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va alege varianta asumării răspunderii Guvernului pe Legea bugetului de stat, în cazul în care Executivul ca constata că există un pericol de a tergiversa dezbaterea şi adoptarea. Premierul a mai spus că Legea bugetului trebuie adoptată până la finalul anului.

„Principalul nostru obiectiv e acela de a reuşi adoptarea Legii bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale până la finele acestui an. România are nevoie de buget.

Noi nu putem accepta să amânăm până în februarie, martie. Fiecare român trebuie să ştie clar, în funcţie de legea bugetului de stat, la ce să se aştepte. Fiecare companie trebuie să ştie la ce să se aştepte, care e cadrul fiscal, cadrul bugetar, care sunt indicatorii economici.

E absolut necesar pentru că orice companie trebuie să aibă aceste informaţii pentru a-şi adapta activitatea. Pentru fiecare autoritate locală e vitală adoptarea bugetului până la finalul anului, ca să îşi poată adopta propriul buget şi să înceapă noile investiţii în funcţie de bugetul pe 2020. E necesară adoptarea.

Dacă se poate pe calea dezbaterii parlamentare, mergem pe calea dezbaterii”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Mediafax, întrebat dacă Executivul îşi va asuma răspunderea pe Legea bugetului.

Ludovic Orban a adăugat că Guvernul va evalua situaţia la nivelul Parlamentului şi apoi va lua o decizie privind forma în care va fi adoptată Legea bugetului de stat pe anul viitor.

Articolul precedentUnde își petrec românii Sărbătorile de iarnă. Topul destinațiilor favorite
Articolul următorPercheziții într-un caz de evaziune fiscală