Guvernul are în vedere inițierea unei oferte publice primare pentru vânzarea unui pachet de 10% acțiuni nou emise la SPEEH Hidroelectrica.

Pe listă mai sunt

15% acțiuni nou emise la Societatea Complexul Energetic Oltenia, prin majorare de capital social, se arată în Programul de convergență 2019-2022, adoptat miercuri de Guvern printr-un Memorandum. Aceasta frază se află și în documentul de anul trecut, doar că acum este cu litere îngroșate (au folosit „bold”).
În ceea ce privește situația Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., la sfârșitul lui 2018, Comisia Europeană a emis Decizia C (2018) 7308 final, prin care a stabilit că împrumuturile acordate în favoarea CEH constituie ajutoare de stat acordate în mod ilegal de România, cu încalcarea art.108 alin.(3) din TFUE și sunt incompatibile cu piața internă.
Conform documentului, Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, are sarcina să recupereze ajutoarele incompatibile.
„În prezent, la nivelul Ministerului Energiei, Ministerului Finanțelor Publice, ANAF și Consiliului Concurenței, se analizează diverse scenarii de reorganizare a activității CEH. De asemenea, a fost realizat de către un expert independent (firma Glowny Institut Gornictwa – Polonia) un studiu menit să expertizeze dimensiunea riscului asociat cu închiderea bruscă a minelor Lonea și Lupeni din cadrul CEH. Acest studiu urmează a fi înaintat CE în vederea identificarii soluțiilor optime pentru închiderea în siguranță a acestor două mine, pentru care România a notificat un program de închidere”, menționează sursa citată.
Articolul precedentEste oficial. Guvernul vrea reducerea TVA la 5% pentru produsele bio și tradiționale
Articolul următorANPC a descoperit nereguli grave la comercianții de pește