Furnizorii de energie și gaze cer autorităților să fie eliminate TVA și accizei la utilități. Ei spun că întreaga criză vizibilă în facturile românilor este creată și din cauză că nu s-a mai investit în infrastructură, iar România consumă mai mult decât produce. Mai mult, furnizorii susțin că nu ei sunt cauza majorării prețurilor și că, de fapt, ei ar fi cei mai expuși, fiind ultima verigă în fața consumatorului. 

Într-un comunicat AFFER, furnizorii explică faptul că și ei, la fel ca și clienții, au fost afectați de cele 2 fenomene care au provocat explozia prețurilor: creșterea cererii de energie și majorarea prețurilor la care se tranzacționează certificatele de emisii, ca urmare a angajamentelor statelor membre UE .

În acest context, ”furnizorii nu sunt cauza creșterilor de prețuri, ci, dimpotrivă, ei sunt cei mai expuși, fiind ultima verigă în fața consumatorului. Furnizorii sunt și cei ce încearcă să vină în sprijinul clienților, pentru a-i proteja cât mai mult posibil în fața creșterilor de prețuri de pe piața angro de energie”, se arată în comunicat.

STATUL, INCAPABIL SĂ-ȘI MAJOREZE CAPACITATEA DE PRODUCȚIE ȘI TRANSPORT

Perturbațiile pieței se regăsesc în majoritatea țărilor europene, însă, în România, se adaugă efectul unei oferte sub nivelul cererii, ca urmare a deficitului de investiții din ultimii ani în capacități noi de producție de energie.

În prezent, ne confruntăm cu o situație îngrijorătoare: oferta scăzută a producătorilor, alături de o creștere a cererii a făcut ca prețurile în România să fie printre cele mai mari din Europa, uneori chiar cele mai mari pe piața spot”, se precizează în comunicat.

Creșterea generală a prețurilor pe piața angro de energie a afectat în special consumatorii, dar și furnizorii, mulți dintre aceștia aflându-se într-o situație financiară dificilă.

URGENȚELE: SCUTIREA DE LA PLATA TVA ȘI ACCIZEI, LEGEA CONSUMATORULUI VULNERABIL

În aceste condiții, membrii AFEER propun reducerea sau scutirea de la plata TVA și a accizei a energiei electrice și a gazelor naturale, scutirea de la plata accizei, acoperirea parțială a facturii de utilități prin adoptarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil, implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice, adoptarea unor măsuri legislative pentru promovarea construcției de noi capacități de producție și urgentarea deciziei privind exploatarea gazelor din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, înfiinţată în anul 2006, cuprinde, în prezent, 35 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piețele de energie electrică și gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România. Companiile membre AFEER furnizează energie electrică pentru 9 din 10 clienți finali din România, astfel încât cota de piaţă este de circa 90% din consumul final de electricitate al țării.

Articolul precedentConsiliul Fiscal, critici față de rectificare lui Florin Cițu. DERAPAJ major pe partea de cheltuieli bugetară
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Ce mâncau românii în comunism