Liderul PNL Florin Cîțu, dar și un oficial al ANRE au criticat, marți, propunerea PSD ca după încetarea schemelor de sprijin pentru plata facturilor de energie să se revină la prețurile impuse de stat. Fostul premier susține că blocarea pieței s-ar întoarce tot împotriva consumatorilor, în timp ce oficialul ANRE susține că România riscă și sancțiuni UE.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a catalogat drept ”bizară” soluția avansată de PSD privind reglementarea prețului la energie. Fostul premier și ministru de Finanțe a argumentat că astfel ar crește riscul ca în iarna viitoare prețurile energiei să fie  foarte mari la energie.
Și Claudiu Dumbrăveanu, director general al Direcţiei Piaţă Energie în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat că o eventuală reglementare a prețurilor ar putea atrage sanțiuni.

„Preţurile reglementate reprezintă un model de piaţă socialist, care a funcţionat foarte bine când toate pieţele erau reglementate. Este profund ilegal şi încalcă legislaţia europeană profund şi tratatul de liberă circulaţie a mărfurilor, pentru că se creează bariere”, a afirmat Dumbrăveanu la o conferinţă pe tema crizei energetice, organizată de DC News.

Oficialul ANRE a mai amintit că România a fost deja condamnată printr-o decizia a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru impunerea de bariere de tranzacţionare unui producător.

Articolul precedentFurnizorii care nu refac toate facturile greșite, amendați cu 200.000 de lei
Articolul următorCât de pregătită este economia Rusiei de o confruntare cu Vestul?