„Sistemul de pensii este pe deficit. Anul acesta, pensiile ne costă 90 de miliarde de lei, pensiile la 4,6 milioane de pensionari. Veniturile din contribuții sunt 80 de miliarde de lei. Iată că avem un deficit de minus 10 miliarde de lei.  Veniturile acestea sunt venituri din contribuții, care se bazează pe salariile noastre. Salarii care sunt compuse din: salariul minim, 1,7 milioane de salariați și restul cu salariul mediu. Problema cea mai mare este că acest salariu minim este foarte jos. La ora actuală este 2.300 de lei. Acest salariu minim nu produce contribuții. Salariul mediu la 5,6 milioane de salariați nu produce nici el atâtea contribuții cât să acopăr fondul de pensii”, a declarat economistul Adrian Câciu, la o Ediție specială de la Realitatea PLUS. 

„În afară de asta, mai am o evaziune fiscală de 12 miliarde de lei, estimată de către Consiliul Fiscal, de către Comisia Europeană. La noi e puțin netransparentă această discuție, dar cei din Europa au estimat pentru România. Dacă noi am aduce toată evaziunea fiscală, deja am avea bani pentru astăzi. Pentru mâine, în schimb, trebuie să facem o politică și politica trebuie să fie următoarea: o creștere a salariului minim. Ne este foarte teamă că antreprenorii se vor supăra. Ei, haideți să spunem niște adevăruri. Salariul minim se întâmplă în niște sectoare cu randament de două cifre în afară de anul trecut, când a fost pandemie. Adică peste 10%. O să mă refer la HoReCa, o să mă refer la construcții, o să mă refer la transporturi. O să mă refer la niște domenii în care antreprenorii întotdeauna plâng pe umărul guvernului, indiferent care e acesta, dar își plătesc salariații cu salariul minim. Soluția ar fi, ca să împăcăm și capra și varza, acest salariu minim nu ar trebui să mai existe pe perioadă nedeterminată pentru că avem persoane care poate au 30 de ani vechime pe salariul minim. Acestea vor beneficia de pensie minimă. Soluția ar fi ca acest salariu minim să fie pe perioadă determinată de 24 de luni maximum, dar ca antreprenorul să își ducă salariul minim al unui angajat în sus poate să beneficieze din partea guvernului de reconversie profesională care este finanțată din fonduri europene. Să califice personalul. Are obligația ca în 24 de luni, dacă l-a ținut, că nu mai e în perioadă de probă, să-l califice. După aceea vine cu un salariu de 3.000 de lei brut, am dat un exemplu”,  a concluzionat economistul.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentÎncepe etapa a treia de RECALCULARE a pensiilor. Sporurile pot contribui la creșterea pensiilor
Articolul următorTraian Băsescu: „Prioritatea: recalcularea pensiilor care nu sunt echitabile. Este esențial să se revină la indexarea pensiilor de la 1 ianuarie”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau