Deprecierea leului în fața euro a continuat vineri. Pentru a cincea zi la rând, moneda unică a stabilit o nouă cotație record și, pentru prima dată, a depășit pragul de 4,88 lei pentru un euro.

Banca Națională a României a afișat, vineri, o paritate euro/leu de 4,8831, față de 4,8784, cât a fost joi.

Dolarul a avut o creștere mult mai evidentă, ajungând la o cotație de 4,092 lei, cu mai mult de 1% față de cotația din ziua precedentă. Francul elvețian s-a apreciat și el în raport cu leul.

La sfârșiul lunii ianuarie, estimările economice ale membrilor CFA România pentru perioada ianuarie 2021 – ianuarie 2022 indicau, la un orizont de timp de șase luni, o cotație medie anticipată a euro de 4,93 lei, iar la un an anticiparea este de 4,98 lei. Pe ansamblu, peste 85% dintre cei chestionați au opinat că moneda națională se va devaloriza în următoarele 12 luni.

 

Articolul precedentPortul Giurgiu, modernizat cu peste 20 milioane de euro
Articolul următorRestaurantele din Capitală s-ar putea închide de luni