Euro în creștere vertiginoasă, Lira sterlină a crescut puternic

    Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,7582 lei/euro, în creştere puternică, cu 0,18%, faţă de valoarea atinsă joi, acesta fiind cel mai mare nivel din luna mai. Lira sterlină a crescut puternic şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 5 luni.

    Joi, euro a scăzut la 4.7498 lei.

    Vineri, euro a urcat la 4.7582, cel mai mare nivel din 30 mai, când a fost tot 4.7582 lei.

    Lira sterlină a crescut puternic de la 5.2770 lei la 5.4003 lei. Acesta este cel mai crescut nivel din 23 mai, când a fost 5.4034 lei.

    Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4.3074 lei la 4,3186 lei.

    Cursul francului elveţian a scăzut de la 4.3427 lei la 4.3262 lei.

    Preţul gramului de aur a scăzut de la 208.8708 lei la 207.6010 lei.