„Este Teodorovici agent rus?”. O bancă rusească, partenerul principal al Fondului Suveran?

Acuzații grave aduse ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici: acesta ar fi ascuns participarea sa la o ședință în Cuba a Bancii Internationale de Investiții (BII), după o escală la Moscova. Banca moștenită din URSS este controlată de Putin, iar România tocmai și-a majorat participația cu 4 milioane euro.

 

Acuzațiile sunt făcute de senatorul liberal Florin Cîțu, iar ministrul Eugen Teodorovici nu a răspuns până la publicarea acestei știri solicitărilor Realitatea TV care i-au cerut o reacție.

Florin Cîțu îl acuză direct pe Teodorovici de „tradarea intereselor Romaniei si ale aliatilor strategici” și spune că a trimis toate documentele pe care le-a obținut membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentanței CE și ambasadei SUA de la București.

S-a discutat la sfârșitul anului trecut despre vizita miniștrilor Teodorovici și Pintea în Cuba, după o escală la Moscova, dar nu s-a știut exact care a fost motivul vizitei.

Acum Florin Cîțu susține că ministrul de Finanțe a participat la o ședință importantă a Consiliului Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții care a avut loc în data de 3-4 decembrie 2018.

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul ca a participat la aceasta intalnire? Cum de la cateva zile dupa ce a venit in tara a dat OUG 114 care a distrus intreaga economie si de care au profitat doar rusii?

Acum aveti scenariul complet, diabolic si daunator pentru Romania si UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vanduta tara rusilor.

Si mare atentie. Aceasta banca va fi principalul partener si finantator al FSDI, asa cum a promis Teodorovici la intalnirea de la Varadero„, spune senatorul PNL.

În data de 11 decembrie, ministrul Finanțelor a recunoscut într-o emisiune TV că a efectuat o vizită în Cuba, împreună cu Sorina Pintea, dar spune a avut mandat din partea primului ministru. Întrebat de ce a făcut escală în Moscova, înainte de a ajunge în Cuba, Teodorovici a răspuns: „asta a fost ruta de zbor”.

„Asta a fost ruta de zbor”, a explicat Teodorovici, la Antena 3. Acesta a spus că a participat la București la parada militară, după care a plecat la Focșani, pentru a reveni ulterior la București.

„Am plecat cu ruta de zbor singura posibilă la acel moment”, a argumentat el, precizând că la Havana a stat „câteva ore”, pentru a reveni apoi la Bruxelles.

„Am auzit că am plecat fără mandat, am aici documentele cu mine”, inclusiv „raportul aprobat de primul ministru”, a continuat Teodorovici, care spune că, în cadrul vizitei în Cuba, a avut întâlniri cu vicepreședintele țării, cu ministrul Finanțelor și cu ministrul Sănătății.

Discuțiile au vizat „datoria istorică a Cubei” și relansarea relațiilor comerciale, precum și chestiuni legate de cooperarea în domeniul medical, potrivit acestuia.

Redăm mai jos mesajul integral al lui Florin Cîțu:

„Il acuz pe Eugen Teodorovici de tradarea intereselor Romaniei si ale aliatilor strategici.

Acest om, care atentie este minstrul de finante al Romaniei si in acest moment conduce sedintele ECOFIN, a gandit si planuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sanctiunilor UE si SUA dar isi continua expansiune mascata economica in vederea sustinerii financiare a un posibil conflict cu lumea libera.

Impreuna cu seful lui de partid, Liviu Dragnea, a organizat cu Putin si V. Orban o retea care tradeaza in mod evident interesele Romaniei si parteneriatele din care Romania face parte.

Este Eugen Teodorovici spion rus?

Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se intalnea cu Presedintele Bancii Internationale de Investitii (BII). Banca cu sediul la Moscova, controlata de Putin.

Romania a ramas actionar al acestei banci infiintate de comunisti iar in 2018 a majorat participatia cu 4 milioane de euro.

La o zi, guvernul a executat IMEDIAT ordinul rusilor, dupa intalnirea lui Teodorovici cu Presedintele BII, guvernul Romaniei aproba Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică.

Prin aceasta hotarare, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții.

“Art. 1. Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții este ministrul finanțelor publice, …”

Interesant nu? Exact la o zi dupa intalnirea cu Presedintele BII, Teodorovici intra in conducerea acestei banci prin decizia Guvernului de la Bucuresti si a lui Dragnea.

Nu este tot. Acum o sa va prezint dovada ca Eugen Teodorovici i-a mintit pe romani si din punctul meu de vedere a tradat interesele Romaniei, ale UE si ale SUA in relatia cu Rusia.

In timpul intalnirii din 14 Noiembrie s-a discutat si despre mutarea sediului BII la Budapesta. Decizie sustinuta de Dragnea.

Dar s-a mai discutat ceva. Agenda intalnirii Conducerii BII din decembrie 2018.

Acum ATENTIE mare!

Intalnirea a avut loc intre 3 si 4 decembrie in statiunea de lux Varadero din…. CUBA! Sunt sigur ca acum ati inteles.

Eugen Teodorovici a mers in Cuba pentru a fi prezent la aceasta intalnire. Escala la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la rusi? I s-a spus ce sa voteze si cum?

Eugen Teodorovici i-a mintit pe romani.

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul ca a participat la aceasta intalnire? Cum de la cateva zile dupa ce a venit in tara a dat OUG 114 care a distrus intreaga economie si de care au profitat doar rusii?

Acum aveti scenariul complet, diabolic si daunator pentru Romania si UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vanduta tara rusilor.

Si mare atentie. Aceasta banca va fi principalul partener si finantator al FSDI, asa cum a promis Teodorovici la intalnirea de la Varadero.

Astazi, voi trimite toata documentarea mea in legatura cu acest subiect membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentantei CE si ambasada SUA”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.