Erste și-a îmbunătățit previziunile privind economia României în trimestrul 2, dar păstrează estimarea anuală

Grupul bancar Erste a revizuit, favorabil, estimarea privind declinul economiei României în al doilea trimestru, în baza datelor statistice publicate  recent. Astfel, estimarea privind scăderea economică a fost redusă la 10,8%, față de previziunea anterioară de 15,2%.

În iunie, vânzările cu amănuntul au crescut cu 6,3% faţă de luna precedentă, şi cu 0,9% faţă de perioada similară din 2019. Vânzările de produse nealimentare au avut o creștere de 8,1%, în timp ce vânzărilor de combustibili auto s-au majorat cu 16,4%, odată cu ridicarea restricțiilor de circulație și transport, potrivit Agerpres.

Luna iulie, pe fondul revenirii pandemiei și reintroducerea unor restricții, interne și  internaționale, a marcat un regres, vizibil în componenta de retail a Indicelui încrederii în economie, care și-a încetinit creșterea față de luna precedentă. Cu toate acestea, situaţia actuală este evaluată ca fiind mai bună de către directorii din sectorul de retail, deşi s-a estimat o înrăutăţire condiţiile de afaceri în iulie, după îmbunătăţirile semnificative din mai şi iunie.

Pe termen mediu, riscurile cheie la adresa vânzărilor cu amănuntul sunt legate de potenţialele măsuri de consolidare fiscală după alegerile generale, care vor afecta probabil venitul real disponibil al gospodăriilor din România.

În rândul modelelor rapide ale Este privind creşterea economiei, modelul care priveşte oferta sugerează cel mai semnificativ declin al PIB-ului în trimestrul doi din 2020, de 12,4%, comparativ cu precedentele trei luni, din cauza industriei prelucrătoare şi a declinului sever al serviciilor. Producţia industrială a crescut în mai, dar în opinia Erste o redresare deplină a producţiei industriale ar putea dura până la opt trimestre.

În cazul modelului care priveşte cererea, declinul PIB-ului ar fi mai mic, de 11,4% în perioada aprilie-iunie 2020, comparativ cu primul trimestru din 2020, în urma redresării mai rapide a cererii interne.

Modelul Erste bazat pe indicatori flexibili arată o scădere de 8,5% a economiei în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, şi o încetinire a ritmului redresării în trimestrul trei din 2020.

Prin urmare, Erste menţine nemodificată estimarea pentru acest an, ce indică un declin al PIB-ului României de 4,7%.