După îndelungi dezbateri și dese scandaluri, ANPC s-a hotărât să-i oblige pe comercianți să scrie clar că produsul redus are și cantitatea mult mai mică.

Consumatorii vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii de produs care are ambalajul şi forma identice şi care este vândut la acelaşi preţ, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat un ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”. Documentul a fost publicat pe site-ul instituţiei.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat, miercuri, că a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul propriu, www.anpc.ro, un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, pentru o mai bună informare a consumatorilor. 

”Proiectul de act normativ stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ. Informarea va fi făcută în acelaşi câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă şi cu aceeaşi dimensiune şi se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: «pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată» sau «vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil», prin intermediul unui poster/afiş”, au precizat reprezentanţii ANPC.

Ei au adăugat că operatorii economici trebuie să se asigure de existenţa unităţii de referinţă, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantităţii produsului.

”Am decis punerea în transparenţă a acestui ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acţionează pentru protejarea drepturilor şi intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de «Shrinkflation», care reprezintă micşorarea cantităţii produselor şi vânzarea acestora la acealaşi preţ. Având în vedere această situaţie, recomandăm consumatorilor citirea cu atenţie a etichetelor, mai ales a cantităţii produsului, precum şi a preţului pe unitatea de referinţă a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoştinţă de cauză”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.

Propunerile şi observaţiile pot fi trimise, în perioada 15-25 mai, la adresa de e-mail: [email protected].

Prezentul ordin va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Articolul precedentAvertismentul lui Mugur Isărescu. A venit timpul pentru creșterea taxelor și înghețarea pensiilor și salariilor
Articolul următorGaura din bugetul României se va adânci și în 2024, spune Comisia Europeană