După 22 de ani de la scandalul SAFI Invest, în sfârșit, societatea a fost radiată din Registrul ASF

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința din 19 septembrie, retragerea autorizației acordată Fondului Deschis de Investiții SAFI Obligațiuni administrat de SAI SAFI Invest S.A. și radierea acestuia din Registrul ASF, după 22 de ani de la scandalul de proporții, în urma fraudelor financiare prin care au fost păgubiți peste 100.000 de investitori, persoane fizice.

Trecerea timpului a stins ecoul unuia dintre cele mai mari scandaluri de fraudă financiară, dar rănile păgubiților s-au vindecat greu.

SAFI Invest SA a fost societatea de administrare a Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri (FMOA), declarat în faliment din cauza managementului fraudulos al administratorilor acestuia.

Fondul a fost înființat în 1993 și a scos la vânzare certificate de investitor, pe care populația s-a grăbit să le cumpere, fiind tentață de faptul că dministratorii fondului promiteau o creștere de 40% pe lună a sumei investite, în timp ce băncile acordau o dobândă de doar 5-7%, la acea vreme

Deși, scriptic, a înregistrat evoluții și rezultate spectaculoase în primii ani de funcționare, în anul 1996 Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri s-a confruntat cu probleme foarte grave, determinate în principal de politicile de investiție neadecvate și de insuficienta reglementare a pieței de capital, probleme ce au culminat cu suspendarea răscumpărării titlurilor.

Aceasta a avut drept cauza imediată modificarea, în primăvara anului 1996, a regulamentului în baza căruia se calcula valoarea activului net al fondurilor de investiții.

Conform noii proceduri de calcul, fondul FMOA a fost declarat falimentar.

Un timp, fiecare investitor a reușit să-și recupereze lunar câte 5 la sută din sumă, sau a putut achiziționa în contul banilor depuși mobilă marca deoarece unul dintre principalii administratori ai Fondului era omul de afaceri Viorel Cataramă, devenit proprietar al fabricii Relaxa din Buzău și al altor unități producătoare de mobilier.

În 1998, după consultarea investitorilor, FMOA s-a transformat în fond închis de investiții cu capital de risc și și-a schimbat numele în Fondul Oamenilor de Afaceri (FOA).

Scandalul SAFI, în care erau implicați mai mulți lideri ai PNL (Viorel CataramăGeorge DanielescuRadu CojocaruDan Constantinescu) a izbucnit în primăvara anului 1996, cu puțin înainte de alegerile locale.

Viorel Cataramă a fost acuzat că, în calitate de președinte al SC SAFI Invest SA, prin lansarea unui prospect de emisiune autorizat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare(CNVM), că a prezentat ca reală o situație neadevărată și a creat prejudicii investitorilor fondului, care erau parteneri de contract. Procurorii au dispus neînceperea urmării penale.

Singura persoană care a fost trimisă în judecată în dosarul SAFI este George Danielescu, fost președinte al Consiliului de Administrație și director general SAFI, care însă a fost achitat de instanța supremă. 

În rechizitoriul în baza căruia Danielescu a fost trimis în judecată, se arăta că investitorii SAFI – care s-au constituit ulterior părti civile în proces, pentru recuperarea banilor depuși – au fost induși în eroare, deoarece cumpărau certificate de investitor cu o valoare mai mare decât cea reală, iar SAFI încasa comisioane mai mari decât cele cuvenite, ceea ce a dus la micșorarea nejustificată a activului Fondului.

În urma acestor operațiuni, 2.427 de investitori SAFI, părți civile în proces, nu au mai putut să-și recupereze banii.

 

Articolul precedent29.690 locuri de muncă vacante la nivel național, 305.369 șomeri
Articolul următorApreciere nesemnificativă a leului față de euro, la BNR

Comments are closed.