Inaugurarea podului suspendat de la Brăila, care, inițial, ar fi trebuit să fie gata pe 20 decembrie  2021, dar s-a amânat pentru finalul lunii decembrie 2022 așa cum constructorul Astaldi, mai nou WeBuild, a promis, ar putea fi amânată pentru 2023, a recunoscut directorul general al CNAIR, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol. Podul nu poate fi deschis fără a avea și drumurile de legătură, aproximativ 10 kilometri din totalul de 23 de kilometri din contract.

Totodată, Pistol a confirmat informația privind cererea antreprenorului general de a finaliza toate obiectele contractului (Podul suspendat și drumurile de legătură) în 2025. Pentru evaluarea situației din șantier șeful CNAIR a trimis un consilier personal care să prezinte dacă inaugurarea se amână sau nu.

„Antreprenorul (WeBuild fost Astaldi) a declarat că podul va fi utilizabil și că va fi dat în circulație, din punctul meu de vedere, și discutând cu inginerul cu supervizorul lucrării aceștia nu sunt la fel de optimiști, în acest sens am trimis și un consilier personal acolo pentru a evalua în mod corect posibilitatea de a deschide circulația la sfârșitul anului. Astaldi a primit un certificat negativ și ar mai primi încă unul. Și premierul a spus că podul este în întârziere și eu îl susțin, pentru că este în întârziere. Văzând lucrările eu așa consider, că nu poate fi deschis, dar fără un raport al inginerului, totuși nu e o părere obiectivă, trebuie să așteptăm evaluarea. Astaldi și-a asumat că la sfârșitul anului termină Podul și o parte a drumurilor de legătură astfel încât și nu rămână un pod muzeu”, a transmis Pistol, pentru economica.net.

Potrivit actualizării CNAIR, stadiul fizic de execuție doar pentru Pod este de 76%.

Imagine

În cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” difuzată de Realitatea PLUS, au fost prezentate mai multe documente cu inspecții tehnice efectuate în lunile mai 2022 și martie 2022 pentru obiectivul „Proiectare și execuție pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila” de către Direcția Calitate împreună cu reprezentanți ai Beneficiarului, Antreprenorului și Inginerului și potrivit cărora au fost constatate mai multe deficiențe, printre care și infiltrații.

În data de 20 iunie 2022, CNAIR a postat pe site-ul său un comunicat prin care preciza că „apariția infiltrațiilor la blocurile de ancoraj de la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila nu afectează structura podului și nici nu pun, în viitor, în pericol siguranța circulației, reprezentând o situație neprevăzută pe care CNAIR și constructorul o tratează cu prioritate”.

CNAIR menționa în același comunicat că au fost luate mai multe măsuri, iar Antreprenorul a început lucrările de etanșare a rosturilor în vederea evitării apariției unor consecințe asupra capacității structurale a blocurilor de ancoraj.

Aducând în discuție note interne de inspecție ale CNAIR din 2020, 2021 și 2022 care semnalau neconformități la pod, în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” s-a precizat că antreprenorul, cu complicitatea companiei, la Podul de la Brăila, cel mai mare obiectiv de investiții de acest fel din România, acceptă lucrări de slabă calitate.

Postul TV Realitatea a concluzionat că un pod pentru care s-a licitat pentru suma de 500 de milioane de euro, va ajunge să ne coste un miliard de euro pentru că a fost executat în bătaie de joc de către antreprenor cu aprobarea tacită a CNAIR.

În data de 8 iulie, pe site-ul CNAIr a fost publicat un comunicat de presă în care se spunea că progresul fizic la lucrările de la Podul suspendat peste Dunăre este de 81,20%. 

”Podul suspendat peste Dunăre, este în momentul de față cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani și totul s-a materializat prin asocierea a două firme – una din Italia şi cealaltă din Japonia. Supranumit Golden Gate al României, Podul suspendat peste Dunăre a atins noi înălțimi, distanța dintre cei doi piloni înalți de 192,64m, cunoscută și ca deschiderea centrală, este de 1.120,00m. Această minune inginerească a României va avea o lungime totală de 1.974,00 m. Cele 86 segmente de tablier realizate la Șantierul Naval Vard Brăila au început să fie livrate, parte dintre ele au fost montate pe poziție, fiind deja instalate în tiranții prinși de cele două cabluri principale cu diametrul de 580 mm. Pe ambele maluri există o un sistem de ridicare, tiranții fiind instalați printr-un set de cleme speciale de cablu principal al podului. Este folosită Tehnologia de ridicare «heavy lifting jacking system», asta pentru a putea permite ridicarea segmentelor de tablier de pe barje. Toate segmentele de tablier vin pe cale navigabilă până la punctele de descărcare de pe fiecare mal, ulterior fiind preluate prin ridicarea de pe barja transportoare, capabilă să mențină, cu ajutorul mai multor propulsoare, o poziție fixă în momentul descărcării. Operațiunile de ridicare a segmentelor de tablier metalic sunt folosite în premieră în țara noastră și includ o tehnologie avansată, ca de altfel multe alte tehnologii implementate de la începutul acestui proiect. Cu  atenție sporită se montează segmentele de tablier metalic și podul prinde realmente contur. Un mastodont la care absolut toate părțile implicate au lucrat cu simț de răspunde și mai ales cu mândrie și respect după cum afirmă chiar ei: ”nu în fiecare zi ai norocul să lucrezi la o astfel de construcție unică în România!”.

Drumuri, viaducte, pasaje, căi ferate

Traseul proiectat are lungimea totală de 23,413 Km şi este împărţit în două secţiuni: Drumul Principal Brăila – Jijila, lungime 19,095 Km. Drumul de Legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, lungime 4,366Km. Începutul traseului este la intersecţia DN2B Buzău – Brăila – Galaţi cu Şoseaua Baldovineşti (Km110+344 DN2B). La Km 0+389, Drumul proiectat va traversa cele 3 linii de Cale ferată din Zona Căii Ferate dublă Brăila – Galaţi şi o linie industrială, printr-un Pasaj Superior. Pasajul va avea o lungime totală de 220,00 m şi va fi alcătuit din 6 deschideri (1×30,00 + 4×40,00 + 1×30,00m). După Pasajul Superior, drumul se continuă şi la Km 2+800, pe partea dreaptă, este prevăzut Centrul de Coordonare şi Întreţinere (CIC), care ocupă o suprafaţă de cca 13.800mp. Între Km 3+600 și Km 4+600 este localizat un Nod Rutier în Zona Viaductului, prin care se asigură legătura cu DN 22B printr-un Sens Giratoriu, care se află sub viaductul de acces către Podul Suspendat, fiind prevăzute bretele de acces pe Viaduct, iar Drumul se continuă spre Podul Suspendat. Primul Viaduct de acces începe la Km 4+494,057 şi are o lungime de 90,00m. Podul suspendat peste Dunăre, principala structură din cadrul Proiectului, are o lungime totală de 1.974,30m cu o deschidere centrală de 1.120,00m şi două deschideri laterale de 489,65 şi 364,65m. Gabaritul pe verticală va fi de 38,00m de la nivelul de inundaţii maxim, pentru a îndeplini criteriile de navigaţie pe Dunăre. Al doilea Viaduct de acces are 90,00 m lungime până la km 6+698,357. Traseul Drumului continuă printr-o Zonă Agricolă formând o curbă largă, la dreapta, cu raza de 1.100,00m, după care este prevăzută Zona Staţiei de Taxare, la Km 7+300. Proiectul zonei Staţiei de Taxare s-a bazat pe datele studiului de trafic şi include, pentru fiecare sens de mers, câte două benzi pentru autoturisme şi una pentru vehicule de mare tonaj. Înainte şi după Staţia de taxare, benzile pentru autovehicule au o lăţime de 5,50 m, iar benzile laterale, destinate traficului vehiculelor de mare tonaj, au o lăţime de 6,00 m. Pe ambele părţi, la marginea exterioară a staţiei de taxare au fost prevăzute benzi auxiliare de serviciu, care ar putea să fie folosite în cazul unor transporturi speciale. Staţia de taxare va fi protejată de o copertină cu o înălţime de liberă trecere de 5,50 m. După Staţia de Taxare, drumul continuă până la Km 7+955, unde s-a prevăzut o Intersecţie care să asigure legătură spre localitatea Măcin. La Km 7+955 este un Sens Giratoriu de 50,00m diametru, de unde începe Drumul de Legătură cu Măcin. După Sensul Giratoriu, se face trecerea de la două benzi pentru fiecare sens de mers la o singură bandă pentru fiecare sens, soluţie care a fost adoptată atât pentru Drumul care face legătura cu Localitatea Măcin cât şi pentru Drumul principal, în continuare spre Jijila. Începând din acest punct şi până la Km 18+350, drumul se desfăşoară pe o suprafaţă plană cu un rambleu de minim 1,50 m peste nivelul zonelor înconjurătoare. Această Secţiune este caracterizată prin reţele dense de drumuri de exploatare agricole şi canale de irigaţii ce sunt traversate de Poduri şi podețe. La Km 18+700 s-a prevăzut un Sens Giratoriu cu diametrul exterior de 50,00m, ce asigură legătura în siguranţă cu DN 22 între Localităţile Jijila şi Măcin. În baza datelor Studiului de trafic, tronsonul rutier de la Km0+000 până la Km 7+955 (intersecţia cu drumul de legătură cu localitatea Măcin) a fost încadrat în Clasa Tehnică II, cu două benzi de circulaţie pe sens şi lăţimea platformei este de 22,00m + zona de parapet. În baza datelor Studiului de trafic tronsonul rutier de la Km7+955-Km 19+095 a fost încadrat în Clasa Tehnică III, cu o bandă de circulaţie pe sens şi lăţimea platformei este de 11,00 m + zona de parapete. Drumul de Legătură are o lungime de 4,366 m până la Intersecţia cu DN22 Smârdan – Măcin. În baza Studiului de trafic, Drumul a fost încadrat în Clasa Tehnica III cu o bandă de circulaţie pe sens şi lăţimea platformei este de 11,00m + zona de parapet.

Teritoriile administrative ale proiectului Pod Suspendat peste Dunăre

Investiția constă în proiectarea şi construcţia următoarelor lucrări principale: Proiectarea, verificarea şi aprobarea lucrărilor; Drumul Principal Brăila – Jijila şi Drumul de Legătură; Intersecţie la nivel de tip T şi noduri rutiere; Pod suspendat; Viaducte, pasaje şi poduri; Podețe şi lucrări de drenaj; Semnalizare verticală şi orizontală; Sistem de iluminare şi ITS; Împrejmuire şi parapeţi; Staţia de taxare; CIC. Lungimea totală a obiectivului este de 23,413km și cuprinde două secțiuni: Drumul Principal Brăila – Jijila, cu o lungime de 19,095km și Drumul de Legătură de DN22 Smârdan – Măcin, cu o lungime de 4,328 km. Proiectul se situează pe teritoriul administrativ al localităților Brăila și Vădeni, aparținând județului Brăila, cât și pe teritoriul localităților Smârdan și Jijila, aparținând județului Tulcea. Proiectul realizat începe la Nord de municipiul Brăila, din intersecția DN2B Buzău – Brăila – Galați cu șoseaua Baldovinești (km 110+344 DN2B), intersectează drumul județean DJ 221B, după ce traversează Drumul Național DN 22B Brăila – Galați și fluviul Dunărea în zona km165+800 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), după care realizează legătura cu Drumul Național DN22, Râmnicu Sărat – Brăila – Tulcea (km 108+310), la nord de localitatea Jijila. După traversarea Dunării, traseul va face legătura cu Drumul Național DN22 între localitățile Smârdan și Măcin printr-un drum de legătură. Podul suspendat peste Dunăre, structură principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1.974,30m și va fi poziționat între km4+596,10 și km 6+570,52 pe Drumul Național Brăila – Jijila.

Valoarea totală a proiectului (conform Actului Adițional nr. 2/02.02.2022): 2.593.608.633,43 lei.

85% – 1.576.746.062,36 lei, contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională

15% –    278.249.305,07 lei, cofinanțarea eligibilă a CNAIR SA

  •      738.613,266 lei, reprezintă cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Perioada de implementare a Proiectului este de 105 luni, respectiv între data 27.04.2015 și 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finațare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor” se menționa în comunicatul de presă din 8 iulie 2022.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentBobby Păunescu avertizează: În lume e un dezastru, oamenii își dau seama de criza care va urma
Articolul următorDolarul american a urcat până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau