Diferențe mari între generații privind obiceiul de a economisi. Tinerii aleg criptomonedele

Un studiul realizat de BCR, prin Școala de Bani, arată că, atunci când
vine vorba de economii și investițiile pe care românii le fac cu acestea, diferențele între generații sunt mari.

Dacă persoanele cu vârste cuprinse între 26 și 79 de ani aleg să achiziționeze în special produse vestimentare, copiii și tinerii cu vârste până în 25 de ani își investesc primele economii preponderent în telefoane mobile și accesorii.

Potrivit studiului, copiii din ziua de azi încep să economisească mai devreme, inclusiv la vârsta de patru ani, pe când părinții și bunicii făceau acest lucru după 18 ani. Cei mai mulți copii strâng în medie între 350 și 800 de lei pe an, cu care își cumpără biciclete, aparate foto sau jocuri TV, iar cei care investesc cei mai mult în educație sunt adolescenții cu vârste între 16 și 20 de ani.

”Studiu nostru arată cât de necesară este educația financiară. Nicio categorie de vârstă nu pune pe primul loc investițiile pe termen lung, cum ar fi cele în educație, sănătate, pensii, însă merită remarcat că tinerii cu vârste între 16 și 20 de ani alocă educației sumele cele mai mari. Am sesizat și o diferență în ce privește vârsta la care românii încep să pună bani deoparte: copiii și tinerii de azi o fac la vârste timpurii, chiar de la patru ani,
în timp ce copiii de dinainte de ’89 s-au apucat abia în timpul liceului sau al facultății.

Noi credem că mai sunt mult de făcut în ceea ce privește educația financiară a românilor, care trebuie să treacă dincolo de economisire, până la controlarea bugetului personal, stabilirea unor obiective de viață realiste și asumarea unui comportament financiar calculat și corect. Prin indepedență financiară se poate construi o viață mai bună. Iar independența financiară se învață la Școala de bani”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Școala de Bani.
Redăm principalele concuzii ale studiului Școala de Bani:
 Copiii încep să economisească, în prezent, de la vârsta de 4 ani.
 Primii bani strânși de copiii între 11 și 15 ani se duc pe biciclete și patine cu rotile, apoi pe jucării, telefoane și accesorii, în ordinea preferințelor.

Adolescenții – cu vârste între 16 și 20 de ani – au cheltuit primele economii cel mai mult pe telefoane și accesorii, apoi pe cadouri și studii.
 Tot telefoanele și accesoriile au fost prioritare pentru tinerii între 21 și 25 de ani, urmate de biciclete, patine cu rotile și vacanțe, intrate pentru prima dată în acest top.
 Românii între 26 și 79 de ani au declarat că și-au cheltuit primii bani economisiți pe haine și încălțăminte.
 Mobilele și electrocasnicele intră în preferințele de achiziție pentru primii bani economisiți abia de la 26 de ani și urcă și mai mult în topul preferințelor odată cu vârsta.
Deși preferințele diferă de la o generație la alta, un top al investițiilor din primele economii ale românilor de orice vârstă ar arăta astfel:
1. Haine și încălțăminte
2. Biciclete și patine cu rotile
3. Cadouri pentru alții
4. Călătorii
5. Investiții în studii
6. Telefoane și accesorii
7. Mobila și electrocasnice
8. Laptop/calculator
9. Jucării
10. Mașină/Școala de șoferi

Joia de educație financiară la “Școala de bani” BCR a lansat în perioada august-octombrie 2018 cea mai mare campanie de educație financiară din România: timp
de 10 săptămâni, 1.000 de angajați oferă în 100 de sucursale bancare cursuri gratuite la Școala de bani. Românii care vor să obțină mai mult de la banii lor sunt așteptați, până pe 18 octombrie, la cursurile “Școala de bani”.
1.000 de angajați ai băncii, pregătiți să acționeze ca adevărați profesori de educație financiară, îi așteaptă în fiecare joi pe participanți, în 100 de sucursale BCR din întreaga țară. Cursurile sunt gratuite și au loc în afara orelor de lucru cu publicul ale unităților BCR, care sunt marcate vizual și a căror disponobilitate poate fi verificată pe www.scoaladebani.ro   http://www.scoaladebani.ro
Mărturiile românilor despre primii bani economisiți
Din interviurile colectate în urma studiul BCR realizat în această vară, cel mai tânăr  a spus că s-a apucat de această activitate de la patru ani și a strâns 350 de lei pentru a-și cumpăra o bicicletă. Alt puști a strâns banii la pușculiță și, la 10 ani, a decis împreună cu mama să treacă la următorul nivel, așa că, acum, la vârsta de 13 ani,
are deja banii la un fond de investiții
Printre adolescenți, există și câțiva cu investiții originale, de la apicultură până la unele online: Cu primii mei bani economisiți (600 de lei), am investit într-o platformă de cryptomonede. Investiția am început-o la vârsta de 15 ani cu o sumă de 400 de lei. Nu aveam experiență proprie, de la vârsta de 14 ani am început documentările în lumea
crypto, așa că nu mi-am permis să pierd toată suma. În prezent, cu o investiție de 400 de lei (100 USD), profitul zilnic este de un dolar, explică o tânără de 16 ani.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

Articolul precedentAparent ROBOR a înțepenit, dar crește puternic la o săptămână
Articolul următor311.869 porci sacrificați din cauza PPA, în 227 de localități

13 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  5. … [Trackback]

    […] There you can find 1052 additional Info to that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Info on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  7. … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  8. … [Trackback]

    […] Here you will find 35961 additional Info to that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  9. … [Trackback]

    […] Information to that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

  10. … [Trackback]

    […] Information on that Topic: realitateafinanciara.net/diferente-mari-intre-generatii-privind-obiceul-de-a-economisi-tinerii-plaseaza-in-criptomonede/ […]

Comments are closed.