Senatoarea independentă Diana Șoșoacă va fi executată silit, pentru obligații de plată restante către stat. Anunțul a fost făcut chiar de șeful ANAF, Lucian Heiuş, care a precizat că Șoșoacă are comportamentul tipic al unui rău platnic, se victimizează și se consideră victima unui complot.

Heiuş a precizat că în cazul lui Şoşoacă a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senat prin care i se solicită să i se reţină, conform legii, o treime din indemnizaţie. 

“Doamna Şoşoacă are de achitat nişte obligaţii la bugetul de stat şi, din păcate, are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic. În loc să îşi achite obligaţiile pe care le are, inventează duşmani şi lansează şi scenarii fanteziste de multe ori că cineva are ceva cu dumneaei. Eu am spus-o şi o repet de fiecare dată: Din punct de vedere al ANAF-ului, impozitele şi taxele nu au culoare politică. Doamna senator
Şoşoacă pentru noi este un contribuabil ca oricare altul”, a afirmat şeful ANAF.
„Ar trebui ca cei care ocupă funcţii în aparatul de stat sau în Parlamentul României să aibă chiar un comportament exemplar pentru restul populaţiei”, a mai transmis şeful ANAF.

Anterior, Diana Șoșoacă a afirmat că datoria calculată de ANAF ar fi de circa 30.000 de euro și că solicitarea de a achita suma ar fi o încercare a adversarilor săi politici de a o intimida.

Articolul precedentRectificarea bugetară 2022. BANII statului, dați cu o singură condiție: Cheltuieli tăiate cu 10% în ministere
Articolul următorScenariul REMANIERII, negat oficial de PNL. I. Stroe: Avem nevoie de stabilitate politică și economică