În primele șapte luni ale anului, exporturile României (FOB) s-au ridicat la aproape 40 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat la 47,5 miliarde euro, a informat luni Institutul Național Statistic.

În perioada analizată, creșterea la exporturi a fost de 10,4%, iar la importuri de 10,5%, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut.

La sfârșitul lunii iulie, deficitul comercial (FOB/CIF) a ajuns la 7,6 miliarde euro, cu 766,5 milioane euro mai mult decât era în iulie 2017.

În luna iulie 2018, exporturile FOB au însumat 5900,5 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 7173,2 milioane euro, rezultând un deficit de 1272,7 milioane euro.

Faţă de luna iulie 2017, exporturile din luna iulie 2018 au crescut cu 12,9%, iar importurile au crescut cu 15,4%.

În perioada 1.I-31.VII 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 38,1% la import) şi alte produse manufacturate1) (32,5% la export şi respectiv 30,8% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2018 a fost de 30529,1 milioane euro la expedieri şi de 35620,6 milioane euro la introduceri, reprezentând 76,6% din total exporturi şi 75,1% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2018 a fost de 9348,9 milioane euro la exporturi şi de 11834,4 milioane euro la importuri, reprezentând 23,4% din total exporturi şi 24,9% din total importuri

Articolul precedentRomânii iubesc încă motoarele diesel, în timp ce europenii renunță la ele
Articolul următorProcesatorii au colectat din gospodării cu 1,6% mai mult lapte, în iulie. Importurile au crescut cu 143 de tone

Comments are closed.