Declarație incendiară a unui fost ministru de externe al Marii Britanii: „Theresa May vrea să pună Angliei vesta cu bombe”

Fostul ministru britanic de externe, Boris Johnson, a declarat că premierul Theresa May „a înfășurat o vestă de sinucidere în jurul Constituției britanice și a înmânat Uniunii Europene detonatorul aferent”, prin planurile ei cu referire la Brexit.

Într-un editorial din publicația Mail on Sunday, Johnson a descris așa-numitele planuri „checkers” ale lui May, ca fiind o „umilire” care deschide porțile unui „șantaj politic perpetuu”, conform Reuters.

Johnson este favoritul caselor de pariuri pentru a deveni succesorul Theresei May și este văzut ca o persoană care va milita pentru o ieșire „curată” din UE, după ce a fost unul dintre capii campaniei „Leave” din 2016.

„Am înfășurat Constituția cu o vestă de sinucidere și i-am dat detonatorul negociatorului-șef al UE, Michel Barnier”, a scris Johnson în publicația amintită.

Cuvintele sale, în special referirea la o vestă de sinucidere au generat o suită de critici puternice emise de către membrii Partidului Conservator, de guvernământ, din ambele părți ale dezbaterii, profund divizate, în privința Brexit-ului.

Alan Duncan, ministru de stat în cadrul ministerului de externe, a declarat că cele publicate de Johnson au marcat „unul dintre cele mai dezgustătoare momente din politica britanică modernă”.

„Pentru ca Boris Johnson să spună că punctul de vedere al premierului este precum o vestă sinucigașă cu bombe este prea mult”, a declarat el pe Twitter.

„Îmi pare rău, dar acesta este sfârșitul politic al lui Boris Johnson. Dacă nu se va întâmpla acum, mă voi asigura că va veni mai târziu.:

Johnson a demisionat din funcția de secretar de stat pentru afaceri externe în urma planurilor în privința Brexit ale premierului May.

El a susținut că acea inițiativă, potrivit căruia Marea Britanie va menține legături comerciale strânse cu UE, a însemnat, de fapt, acceptarea cu regulilor blocului comunitar.

„Înseamnă că suntem un stat vasal”, a adăugat el în editorial.

Editorialul lui Johnson a fot publicat la o zi după ce el și soția sa, Marina Wheeler, au anunțat că s-au despărțit și că intenționat să divorțeze, conform Reuters.

Articolul precedentTeodorovici vrea o împărțire geografică echilibrată a banilor din programul InvestEU
Articolul următorRomânii iubesc încă motoarele diesel, în timp ce europenii renunță la ele

Comments are closed.