Administratorul Fondului Proprietatea contestă utilitatea plafonării prețului gazelor naturale din producția internă la aproximativ 70% din prețul curent de piață, după se arată într-un proiect de HG, publicat pe site-ul Ministerul Finanțelor, se arată într-un comunicat de presă.

În comunicat se arată că o asemenea măsură va avea un impact puternic negativ asupra economiei și a atractivității pieței pentru investitori, în special cei străini. De asemenea, independența energetică este pusă în pericol, iar România va fi nevoită să cumpere gaze din  import, asupra cărora Guvernul nu are niciun control.

Hotărârea de Guvern încalcă legislația națională, cât și pe cea europeană, nerespectând principiile pieței libere și obligația asumată față de Comisia Europeană de a liberaliza piața gazelor naturale, mai arată Fondul Proprietatea.

Nu este clar, dacă plafonarea prețului este aplicabilă și companiilor, aceasta însemnând tratament discriminatoriu și ajutor de stat ilegal. În plus, va determina o reducere a contribuțiilor industriei de gaze la bugetul de stat.

În calitate de investitori financiari, suntem foarte surprinși și îngrijorați că Guvernul ar putea șterge cu buretele ani întregi în care și-a construit credibilitatea în fața comunității internaționale, printr-o singură decizie. Investitorii individuali locali, fondurile de pensii din România și investitorii instituționali internaționali au investit cu bună credință în piața de capital din România, în companii precum Romgaz și OMV Petrom, ca acum să vadă valoarea acestor investiții distrusă de Guvern, prin acest proiect. Prin anunțarea acestei decizii neinspirate, Guvernul reușește să șteargă peste 600 de milioane RON1 din valoarea propriilor investiții în Romgaz și OMV Petrom, precum și peste 1,45 miliarde RON2 din valoarea totală a ambelor companii într-o singură zi„, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea

Plafonarea în mod arbitrar a prețului gazelor ar arunca România în trecut, întrucât proiectul Ministerului Finanțelor pune o piedică întregului proces de liberalizare, care s-a realizat în decursul câtorva ani și amenință orice investiție viitoare în Marea Neagră, esențială pentru independența energetică a României. Mai mult, această măsură încalcă principiile pieței libere ale UE și va pune România într-o lumină foarte nefavorabilă chiar înainte de asumarea Președinției Consiliului UE. O astfel de gândire pe termen scurt, care ignoră implicațiile pe termen lung asupra economiei României, nu va proteja consumatorii, ci îi va expune, de fapt, unor prețuri chiar mai ridicate în viitor”, a mai spus Johan Meyer.

Având în vedere efectele severe și variate pe care o astfel de decizie le-ar avea, Fondul Proprietatea solicită Guvernului să retragă proiectul de hotărâre și să protejeze principiile pieței libere pe care se bazează economia României, cât și angajamentele asumate în relația cu Uniunea Europeană, esențiale pentru asigurarea dezvoltării sustenabile și pe termen lung a țării.

În plus, Fondul Proprietatea consideră că o piață de capital funcțională are nevoie ca Guvernul să se angajeze că va fi atent la impactul potențial al deciziilor sale asupra viitorului companiilor și al comunității de investiții. De asemenea, Fondul va lua orice măsuri adecvate pentru a proteja drepturile acționarilor Fondul Proprietatea.

Ministerul Finanțelor a publicat, miercuri, pe site-ul său un proiect de Hotărâre de Guvern, elaborat în mare grabă, cu doar două articole, care prevede reducerea forțată a prețului gazelor la producători și apoi plafonarea lui până în iunie 2021. Practic, producătorii de gaze ar urma să fie obligați să reducă prețul până la maxim 55 lei/MWh față de 77,7 lei cât este acum în medie pe bursă, și să mențină acest nivel timp de trei ani, indiferent de evoluțiile de pe piață și cu riscul de a intra pe pierderi. Dacă este pusă în aplicarea măsura, prețul la gazele livrate de producători ar urma să scadă sub cele din aprilie 2017, când a fost liberalizată piața.

 

UPDATE:  Ministrul finanțelor, Teodorovici, a retras documentul de pe site și a anunțat ca adoptarea plafonarii prețului gazelor se amână sine die. Raspunzand interpelarii Digi24, Teodorovici a refuzat să ofere un răspuns clar:

Eugen Teodorovici: Am scos de pe site și vom discuta despre un astfel de subiect când cu toții vom fi pregătiți.

Reporter: Când se așteaptă discuția?

Eugen Teodorovici: N-o să vă spun curând, o să vedem asta.

Reporter: Estimativ?

Eugen Teodorovici: Poate să dureze și ani de zile, nu știu.

Articolul precedentOpt societăți de brokeraj în asigurări au devenit membre UNSICAR
Articolul următorLeul s-a depreciat în tranzacțiile de vineri

Comments are closed.