În cei peste 10 ani de când APIA acordă subvenții, se observă o creştere a suprafeţei şi o scădere a numărului de fermieri.

Plafonul alocat României pentru sumele gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prevăzut în regulamentul Comisiei Europene (CE), este de 1,912 miliarde de euro pentru campania 2018.

„În 2017 a fost 1,801 miliarde de euro, iar în ceea ce priveşte campania din 2019 alocarea financiară pentru plăţile directe va fi de 1,903 miliarde de euro, însă CE poate veni cu o suplimentare aşa cum s-a întâmplat şi în cazul campaniei 2018. Începând cu 2007, în fiecare an şi până în prezent, s-a observat o creştere a plafonului acordat României. Cu siguranţă şi anul acesta ne vom închide cu o absorbţie de 96% – 97% pe anul 2017”, a declarat Adrian Pintea, directorul general al APIA, într-un interviu acordat Agerpres.

În ceea ce priveşte campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2018, perioada de depunere a fost 1 martie  – 15 mai, iar la nivelul Agenţiei s-a depus un număr de 867.067 de cereri pentru o suprafaţă de 9,64 milioane hectare.

„Un fermier înseamnă o cerere. Fiecare poate avea de la 5 scheme până la 100 de scheme. Un lucru bun care s-a observat de la an la an a fost o creştere a suprafeţei pentru care se solicită sprijin”, a spus Pintea.

„De exemplu, faţă de campania 2017, suprafaţa solicitată în 2018 a crescut cu aproximativ 100.000 de hectare, ceea ce demonstrează că exploataţiile s-au unit, fermierii conştientizând importanţa majoră a asocierii în vederea consolidării pe piaţă. Lucrul acesta a fost îmbucurător pentru noi pentru că APIA are o strategie, prin care toţi acei fermieri pe care îi avem în baza de date într-un an, toţi primesc invitaţie acasă să se prezinte la data, ora stabilită la centrul local, la cele 266 locale, respectiv 42 centre judeţene să îşi depună cererea de plată”, a completat șeful APIA.

În accepţiunea Agenției, fermierii se impart în două categorii: fermierul mic, care deţine între 1 şi 50 de hectare, iar aceştia depun toţi la cele 266 de centre locale, şi fermierul mare, care deţine peste 50 de hectare. Fermierii mari depun la cele 42 de centre judeţene.

„Pe parcursul celor mai bine de 10 ani de când APIA derulează forme de sprijin pentru fermierii români, se observă o creştere a suprafeţei şi o scădere a numărului de fermieri care depun cererea unică de plată la APIA”, a arătat Adrian Pintea.

„De exemplu, în 2017 faţă de 2016 s-a observat o creştere a suprafeţei cu 200.000 hectare, iar în 2018 faţă de 2017, cu 100.000 de hectare, în timp ce numărul fermierilor s-a diminuat. Dacă în 2017 am avut 901.000 fermieri care au depus cereri, anul acesta avem 867.000 de fermieri. Acesta este trendul. Plus că ne apropiem şi de suprafaţa de referinţă pe care a avut-o România la intrarea în UE. Fiind suprafaţă mare, aproape de cea de referinţa dată, automat altfel pot fi şi negocierile pentru viitorul Politicii Agricole Comune (PAC)”, a mai spus directorul general al Agenției.

Articolul precedentNu va grăbiți să închiriați. Piața va deveni una a chiriașilor
Articolul următorBNR menține rata dobânzii-cheie neschimbată, 2,50% pe an

Comments are closed.