Controverse în jurul uneia dintre cele mai puternice companii de stat din România – Transgaz. Șeful acesteia, Ion Sterian, a reușit să se mențină la conducere din 2013 până în prezent fiind ales de 2 ori director general. Cu venituri care ar fi ajuns chiar și la 3.500 de lei pe zi, Sterian ar fi un apropiat al multor personaje influente din politică și din servicii, potrivit unei anchete ziare.com. Realitatea PLUS i-a cerut lui Ion Sterian un punct de vedere pe această temă, însă șeful Transgaz nu a răspuns.

Ascensiunea lui Ion Sterian la Transgaz a început în 2013, prin numirea ca președinte al Consiliului de Administrație. Apoi, din 2017 (de când ministrul economiei Mihai Tudose, concitadinul lui Sterian, l-a numit în funcție), a devenit director general, dar și membru în CA, pentru ca în 2021 să fie reales pentru un nou mandat pe 4 ani, potrivit ziare.com

De-a lungul timpului Sterian a avut legături cu oameni politici influenți, precum Vlad Mosiescu, apropiatul al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu sau Daniel Chițoiu, și el un apropiat al lui Tăriceanu, dar și fost ministru al Finanțelor.

NECLĂRITĂȚII ÎN CV, SUSPICIUNI DE LEGĂTURI CU PERSONAJE CONTROVERSATE

Un alt motiv pentru care Ion Sterian a revenit în atenția presei a fost o neclaritate din propriul CV, în care s-a prezentat drept inginer de petrol și gaze, fiind însă doar subinginer în domeniul respectiv.

Soția șefului Transgaz a avut și ea relații de afaceri, prin intermediul unor firme de gaze pe care le-a avut. În prima, a fost asociată cu Cristian Cosmin Mihai, reținut de DIICOT în 2018 pentru aderare la grup infracțional organizat, trafic de persoane şi proxenetism ca membru al clanului „Ștoacă”. Și a 2-a firmă a Domniței Sterian avea legături tot cu familia Mihai.

Un alt episod controversat s-a petrecut în 2018, când deputatul Marius Pașcan a cerut, printr-o interpelare parlamentară, explicații privind unele suspiciunii la adresa șefului Transgaz, potrivit ziare.

Una dintre ele se referea la faptul că Ion Sterian, contra unei sume de bani, l-ar fi ajutat pe un om de afaceri să obțină o despăgubire de aproape 9 milioane de euro de la Autoritatea Națională. Sesizarea nu s-a materializat cu vreo acuzație

VENITURI URIAȘE, TRECUTE LA SECRET

Tot Marius Pașcan a dezvăluit și câștigurile uriașe pe care le avea Sterian la Transgaz.

În 2019 a primit, sub forma de remunerație variabila, suma de 1.055.449 lei net, plus 236.718 lei net, precum și 90.303 lei compensare pentru zilele de concediu neefectuate, potrivit ziare. com. În medie, asta înseamnă circa 3.500 de lei/oră sau 21.000 de euro pe lună.

De altfel, în urma informațiilor vehiculate în presă, șeful Transgaz și-a secretizat veniturile.

TRANSGAZ, REFUGIU DE LUX PENTRU RUDE DE POLITICENI ȘI OAMENI AI SERVICIILOR

Transgaz a fost tot timpul un magnet pentru politicieni și foști ofițeri de informații, dar în mandatul lui Ion Sterian situația a atins apogeul. Pe de altă parte, în presă a fost intens vehiculată informația că astfel de posturi calde ar fi fost atât „răsplata”, cât și „scutul de protecție” pentru fotoliul de directorul general.

În urmă cu 2 ani, G4medi.ro a scris despre persoanele de care se înconjurase la un moment dat Sterian.

Printre ele, generalul SRI (r), Marius Stoica, fostul șef al acoperiților SRI, numit consilier al directorului general după ce, în 2017, a fost trecut în rezervă.

Pe lista angajaților de lux de la Transgaz se mai aflau, printre mulți alții, Nicoleta Nicolicea, soția fostului deputat PSD, Eugen Nicolicea, Elena Laura Chițoiu fosta soție a lui Daniel Chițoiu, dar și Cristinel Dăncilă, soțul ex-premierului PSD Viorica Dăncilă, care a fost și el angajat consilier la Transgaz.

Articolul precedentANAF și Inspecția Muncii anunță controale de amploare pentru depistarea angajărilor „la negru”
Articolul următorINTERVENȚIE la Guvern în scandalul facturilor! Ambasadorii din 4 țări europene cer despăgubirea furnizorilor de energie