Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță o serie nouă de de controale.

ANAF şi-a propus verificarea contribuabililor şi mărirea gradului de conformare fiscală.

Toate categoriile de contribuabili care intră în analiza de risc vor face obiectul acţiunilor de control ale ANAF în perioada următoare.

Numărul controalelor va crește cu 10% până la final de 2025.

„În ceea ce priveşte conformarea voluntară, ANAF are o serie de proiecte în derulare atât pentru persoane fizice cât şi pentru cele juridice. Vom derula în acest an proiecte pilot în diverse judeţe ale ţării care vizează veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, veniturile din meditaţii precum şi cele din activităţi de înfrumuseţare. Pentru persoanele juridice sunt două proiecte de conformare fiscală, unul în domeniul preţurilor de transfer, iar cel de-al doilea vizează marii contribuabili. Acţiunile de conformare fiscală vizează inclusiv profesorii care dau meditaţii acasă, cei care îşi închiriază diverse bunuri, dar şi stilişti care se ocupă de machiaj sau coafură, de exemplu”, a declarat Mihaela Drăgulin, șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență pentru contribuabili, ANAF, pentru un post TV.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentNicolae Ciucă: Sprijinirea economiei și companiilor în contextul situației generată de războiul din Ucraina, prioritate pentru guvern
Articolul următorPodul peste Dunăre proiectat să dureze peste 100 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau