Uniunea Europeană își propune din nou o țintă ambițioasă. Aceea de a introduce un salariu minim la nivel european. Este o întreprindere deloc ușoară. De ce? Pentru că în continuare situația economică a statelor membre este diferită, în sensul că există decalaje de dezvoltare între țările Uniunii Europene. Diferențele sunt la destul de mulți indicatori, nu doar la cei care se referă la nivelul de trai sau la salarii, ci și la nivelul productivității sau al valorii adăugate create în economie.
Într-o Europă diversă nu este deloc simplu să îți propui să stabilești un salariu minim standard pentru toate statele membre. Este evident că nu poate fi vorba despre o valoare nominală egală la nivelul Uniunii Europene.
În aceste condiții, Comisia Europeană propune ca salariul minim din fiecare stat să se raporteze la cel mediu. Bineînțeles că poate fi un criteriu, dar, dezbaterile europene sunt abia la început. Interesant este că, după mulți ani, România tocmai a găsit o serie de criterii de stabilire a salariului minim, mai sofisticate decât simpla raportare la salariul mediu. Ele iau în calcul mai mulți indicatori, respectiv productivitatea muncii, creșterea economică sau salariul mediu.
După mulți ani în care salariul minim a crescut doar pe baza deciziilor politice, anul acesta, guvernul Orban a avut în vedere o serie de indicatori economici obiectivi și nu doar decizii politice subiective.
Dacă, după consultări, Uniunea Europeană va rămâne la ideea ca salariul minim european să fie de 60% din cel mediu net, vor exista state care vor trebui să modifice, în plus sau în minus, actualul nivel salarial. Cu consecințe asupra economiei, investitorilor și antreprenorilor.
De exemplu, România ar trebui să crească salariul minim cu aproximativ 600 lei. În noiembrie 2019, salariul mediu net era de 3.179 lei, iar cel minin net era, în funcție de nivelul studiilor, de 1.340 lei și, respectiv, 1.400 lei. Ceea ce ar însemna, pentru valorile din acest moment, că România ar trebui să crească salariul minim între 500 lei și 600 de lei. Desigur, țintele sunt în mișcare. Între momentul începerii consultărilor și cel al unei eventuale decizii a Uniunii Europene vor mai trece probabil câțiva ani buni și, deci, până atunci, se mai pot întâmpla multe.
Ideea salariului minim european este gândită pentru a reduce exodul de forță de muncă din statele Europei de Centrale și de Est către cele din Europa de Vest. Este o temă reală, dar soluția este dicutabilă.
Câteva state europene din Europa Centrală și de Est au încercat să forțeze reducerea decalajelor de dezvoltare prin creșterea agresivă, uneori, a salariilor minime. O măsură cu două tăișuri, pentru că creșterea salariilor ar trebui să aibă loc nu doar prin dorința politicienilor, ci și pe baza eficienței companiilor și a economiei, în general.
Ungaria și Polonia au avut o strategie de creștere a salariului minim pe care au pus-o în practică. România, însă, a exagerat. Astfel, Luxemburg (2.000 euro), Irlanda (1.563 euro) și Olanda (1.552 euro) sunt pe primele locuri în Europa. Pe ultimele locuri, se află un grup de state în zona a 500 euro, adică Bulgaria, România, Lituania, Letonia, Cehia, Ungaria, Croația, Slovacia și Estonia.
De exemplu, în perioada 2008-2017, printre cele mai mari creșteri de salarii minime au avut loc în Bulgaria – 109%, România – 99%, Ungaria – 51% și Polonia – 45%. Ceea ce arată că statele din Europa Centrală și de Est apasă pe aceeași pedală a salariului minim, cu intensitate diferită, cu speranța că în felul acesta se va ajunge și la o schimbare a structurii economiei. O soluție falsă, pentru nu ține cont și de indicatorii de eficiență ai economiei.
Diferențele de salariu minim dintre statele Uniunii Europene reflectă diferențele dintre economiile europene. Ne aflăm în fața unui paradox. Dacă până acum PSD a crescut salariul minim pe criterii politice, în următorii ani creșterea ar putea veni din Europa.
