Acţionarii Hidroelectrica au decis, în şedinţa de marţi, numirea membrilor Consiliului de Supraveghere cu un mandat de patru ani, conform prevederilor OUG 109/2011 privind Guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, potrivit unui comunicat al companiei.

Procedura a fost derulată de către Ministerul Energiei.

Cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere – Ioana Andreea Lambru, Mihai Mihalache, Nicolae Cristian Stoina, Daniel Naftali, Carmen Radu, Cătălin Vlăduţ Popescu şi Karoly Borbely – au un mandat de patru ani, începând de la momentul numirii.

Selecţia a avut drept criterii experienţa profesională şi performanţele individuale ale candidaţilor, acestora fiindu-le cerut să demonstreze competenţe specifice sectorului energetic, abilităţi strategice şi de guvernanţă corporativă, abilităţi sociale şi personale, se mai arată în comunicat.

Hidroelectrica este deţinută de statul român, prin Ministerul Energiei (80%), şi de Fondul Proprietatea (20%).

Articolul precedentBNR refuză în continuare întâlnirea cu Parlamentul
Articolul următorParlamentul pune tunurile pe Consiliul Concurenței. Anchetă pe „manipularea” ROBOR