Concurenţa puternică dintre centrele comerciale existente în Bucureşti încurajează dezvoltatorii de spaţii de retail să înceapă proiecte în oraşele marii şi medii din România, sau să-şi extindă prezenţa în acele locaţii, cu toate că în Capitală încă există loc pentru noi proiecte comerciale, arată o companie de consultanţă imobiliară.

Stocul total de retail modern din România, care include atât parcuri de retail, cât şi centre comerciale, a ajuns la aproximativ 3,7 milioane de metri pătraţi în prima jumătate a anului 2019, iar până la sfârşitul anului urmează să fie livraţi aproximativ 130.600 metri pătraţi, se menţionează în analiza „România MarketView H1”, realizată de CBRE.

Cea mai mare parte a stocului de retail este răspândită la nivel naţional, Bucureştiul având o pondere de 31% din total. Centrele comerciale, cel mai des întâlnit format de retail din România, ocupă 61% din suprafaţa totală analizată.

În prima jumătate a anului 2019, aproximativ 67.000 de metri pătraţi de retail au fost adăugaţi la stocul total comercial, datorită celui mai ambiţios proiect livrat în trimestrul al doilea, extinderea Iulius Town, dezvoltat în Timişoara, se menţionează în analiză. Câteva extensii ale centrelor comerciale performante, aflate deja în plină funcţionare, precum şi un nou parc de retail de mici dimensiuni, livrat la Drobeta Turnu Severin, sunt în topul noilor livrări de pe piaţă, potrivit CBRE.

Liderul Departamentului Analiză şi Tranzacţii din CBRE România, Carmen Ravon, crede că există încă loc de extindere a dezvoltatorilor de retail în Bucureşti.

„Dezvoltatorii se concentrează în continuare asupra oraşelor secundare şi terţiare, o tendinţă evidenţiată încă de anul trecut, pe care am observat-o şi în primul semestru din 2019, când extinderea Veranda Mall (circa 6.000 metri pătraţi) a reprezentat singurul proiect livrat în Capitală. Concurenţa puternică dintre centrele comerciale existente în Bucureşti încurajează dezvoltatorii de retail să îşi extindă investiţiile în oraşele regionale, prin dezvoltarea de proiecte de mici dimensiuni, însă cu potenţial de extindere. Cu toate acestea, mai există loc pentru noi proiecte de retail în Bucureşti”, a afirmat reprezentanta CBRE România.

Chiriile prime (locaţie principală, suprafaţă închiriată de 100 metri pătraţi) au rămas stabile, la nivelul de 80 euro/mp/lună în centrele comerciale, respectiv 55 euro/mp/lună în locaţii stradale şi 8 – 15 euro/mp/lună în parcurile de retail. Pentru centrele comerciale stabilizate, CBRE estimează o creştere uşoară a chiriilor în funcţie de dorinţa de extindere a retailerilor. Densitatea de retail a Bucureştiului (metri pătraţi/1.000 de locuitori) a atins, la jumătatea anului 2019, nivelul de 548, în timp ce la nivel naţional a ajuns la 190. Marile oraşe regionale, precum Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Constanţa înregistrează următoarele valori: 488, 420, 603 şi 582, în timp ce Oradea este oraşul regional cu cea mai mare densitate de retail, respectiv 657 mp/1.000 de locuitori.

În a doua jumătate a anului 2019, livrările moderne de retail urmează să îşi dubleze valoarea comparativ cu prima jumătate a anului, aproximativ 130.600 metri pătraţi fiind aşteptaţi pe piaţă. Cea mai mare parte a spaţiilor (97%) va fi localizată în afara Bucureştiului, urmând tendinţa investitorilor de a se concentra pe oraşele regionale, notează CBRE. În plus, 37% din proiectele prevăzute sunt reprezentate de centre comerciale, iar restul sunt parcuri de retail, atât de dimensiuni mici, cât şi mari.

Dezvoltatorii internaţionali NEPI şi Prime Kapital/MAS Real Estate, orientaţi pe segmentul de retail, domină piaţa marilor investiţii, cu 73% din suprafaţa totală prevăzută pentru 2019. Proiectul Festival Centrum din Sibiu, cu cei 42.200 mp, dezvoltat de NEPI, este preconizat să fie livrat în al patrulea trimestru din 2019, în timp ce Prime Kapital / MAS Real Estate pregăteşte, de asemenea, deschiderea a două parcuri de retail, unul în Baloteşti şi altul în Zalău. De asemenea, până la sfârşitul anului, se estimează că extensia Electroputere Parc din Craiova îşi va deschide porţile pentru locuitorii din sudul ţării.

Având în vedere că stocul modern de retail urmează să ajungă la circa 3,8 milioane metri pătraţi la sfârşitul anului 2019, experţii CBRE estimează că nivelul chiriilor prime se va menţine stabil, similar cu primul semestru. Ţinând cont de proiectele de retail aflate în construcţie şi planificate, în anul 2020 sunt aşteptaţi pentru livrare aproximativ 214.000 metri pătraţi de spaţii moderne de retail. Două centre comerciale de mari dimensiuni sunt planificate pentru Braşov şi Târgovişte, ambele aflate în construcţie şi urmând a fi inaugurate în prima parte a anului 2020.

Articolul precedentBNR explică de ce a menținut rata dobânzii de politică monetară la 2,5%
Articolul următorDe ce a încetinit creditarea? Isărescu explică!