Ministrul Finanţelor, Florin Cîțu, a declarat că o eventuală majorare a pensiilor cu 40%, într-o singură tranșă, ar fi decredibilizat România în fața investitorilor străini.

Într-o perioadă extrem de dificilă și incertă din punct de vedere al evoluției economiei, chiar la nivel mondial, o astfel de cheltuială uriașă ar fi fost un semnal extrem de prost, mai ales că nimeni n-ar fi crezut că este sustenabilă.

„Ar fi însemnat anul acesta în plus aproape 12 miliarde de lei la buget. Aceasta înseamnă 1,2% din PIB, doar anul acesta. Anul viitor ar fi fost 30 miliarde de lei şi aşa mai departe. Sume enorme suplimentare la buget pe care trebuia să le plăteşti. Lunar am fi crescut de la 6,4-6,5 miliarde de lei la peste 9 miliarde de lei să plătim doar pensii, acolo ar fi fost acea creştere de 40%. Toate agenţiile de rating… am fi fost imediat în downgrade de rating dacă s-ar fi întâmplat acest lucru şi bineînţeles că ni s-ar fi închis toate pieţele internaţionale. Dar asta nu înseamnă că nu vom ajunge acolo cu creşterea pensiilor. Este foarte important să citim legea pensiilor care spune foarte clar că se face eşalonat această creştere. Deci până la urma respectăm exact spirtul legii”, a explicat Florin Cîţu, la un post TV.

Ministrul Finanțelor a mai afirmat că ar prefera să elaboreze cât mai curând buget pentru anul viitor şi să nu mai aştepte luna decembrie.

Articolul precedentOUG privind majorarea eșalonată a alocațiilor, respinsă. Rămâne valabilă dublarea
Articolul următorForma finală a programului IMM Leasing a fost aprobată şi urmează să fie implementată