Violeta Alexandru a acuzat CEC Bank că întârzie plata pensiilor celor din Suceava, însă reprezentanții CEC Bank au transmis, printr-un comunicat de presă, că banii sunt deja în conturile pensionarilor din Suceava.

CEC Bank reacționează în scandalul întârzierilor la plata pensiilor în Suceava, situație reclamată de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și a transmis că plata s-a făcut în mai puțin de două ore de la încasare, iar banii sunt deja în conturile beneficiarilor.

Reprezentanții CEC Bank au transmis, printr-un comunicat de presă remis, vineri, că banii sunt deja în conturile pensionarilor din Suceava.

„CEC Bank a încasat pensiile aferente județului Suceava de la Casa Națională de Pensii Publice prin 3 OP-uri (ordine de plată – n.r.) efectuate astăzi, 10 ianuarie 2020, orele 10.55 (două OP-uri) și 11.24. Banca a efectuat cu rapiditate plata pensiilor, sumele fiind deja disponibile în conturile pensionarilor începând cu ora 13.19. CEC Bank efectuează plățile către pensionari în cel mai scurt timp posibil de la momentul primirii sumelor aferente”, au transmis reprezentanții CEC Bank.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că există probleme la virarea pensiilor în județul Suceava, ea spunând, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „CEC Suceava nu dorește să ajutăm oamenii”.

„Faci tot posibilul să fie banii trimiși cât mai repede pensionarilor după sărbători, din momentul în care aceștia sunt în cont la Poștă/la Bănci și, când lucrurile se mișcă … CEC Suceava nu dorește să ajutăm oamenii. CEC Suceava are de făcut documente două zile de când intră banii. Vrea toată țara dar nu vrea CEC Suceava. Ne-a informat fostul Ministru M.C Budăi/PSD că nu dorește, nu trebuie grăbit nimic. PSD nu este de acord să ajungă banii mai devreme la pensionari. E scrupulos, ține la proceduri. Se bucură dacă poate să blocheze sau să întârzie ceva. Eu țin la oameni”, a scris Violeta Alexandru.

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că pensionarii așteaptă banii cât mai repede și că angajaților instituției pe care o conduce nu le plac astfel de sincope.

„Noi am virat banii, dar cei de la CEC Bank au spus că nu pot vira banii vineri în conturile persoanelor fizice, pe carduri. Nu am primit nimic oficial, doar ce am aflat de la angajații CEC Bank. Interesul nostru era să dăm banii cât mai repede, să aibă oamenii bani și la sfârșitul acestei săptămâni. (…) Din câte am înțeles, ar fi vorba despre o decizie luată de conducerea CEC Bank la nivel național. Sunt afectați peste 12.400 de pensionari din județul Suceava care își încasează pensia pe cardurile de la CEC Bank”, a spus Boliacu.

Potrivit acestuia, la nivelulul județului sunt peste 138.000 de pensionari, majoritatea încasând banii prin mandat poștal, iar aceștia au primit pensiile.

Articolul precedentMinisterul Economie nu o mai vrea pe Sevil Shhaiden în CA OMV-Petrom
Articolul următorProiectele de infrastructură ajung la 3 miliarde de lei, anul acesta