Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezidat marţi a doua reuniune a Ecofin.

 

Pachetul privind sistemul european de supraveghere financiară a obţinut o poziţie comună din partea Consiliului UE pentru afaceri Economice şi Financiare, întregul pachet se află la nivel de Parlament, iar discuţiile ar putea începe miercuri, în Trialog, a declarat, pentru Agerpres, ministrul finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, care a prezidat marţi a doua reuniune a Ecofin.

„A fost discuţia vis-a-vis de pachetul privind sistemul de supraveghere la nivel european, supravegherea financiară, desigur, situaţia economică la nivel european. Referitor la partea de supraveghere financiară, aici, după cum ştiţi, la prima noastră şedinţă, a Ecofin, am decis în Consiliu să împărţim, dacă se poate spune aşa, cele două pachete. Primul, legat de spălarea banilor, a fost trimis, desigur în baza unui consens, către Parlamentul European, pentru Trialog. S-a cerut un astfel de accept, o astfel de poziţie comună din partea Consiliului. Şi astăzi putem spune că întregul pachet privind supravegherea financiară se află la nivel de Parlament şi discuţiile, dacă nu mă înşel, vor începe chiar mâine, în Trialog. De asemenea a fost propunerea, comunicarea Comisiei referitor la taxare, la modul în care se iau deciziile vis-a-vis de taxare la nivel european. Aici au fost păreri împărţite din partea celor prezenţi, din partea colegilor miniştri de finanţe. Este oricum un subiect asupra căruia ştiţi foarte bine că doar Consiliul European poate să decidă, dar asupra căruia vom mai avea alte runde de discuţii. Şi aici s-a pus în discuţie trecerea de la sistemul de astăzi (…) la un alt sistem pe care comisia îl vede mult mai eficient, deci majoritatea calificată. Şi aici, cum spuneam, discuţia va continua. Este un subiect desigur sensibil şi aici vor fi cu siguranţă multe runde de discuţii”, a explicat Teodorovici.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat a fost cel legat de descărcarea bugetară pentru anul 2017 şi aprobarea liniilor directoare pentru bugetul anului următor.

„Desigur, a fost şi propunerea din partea colegului olandez în ceea ce priveşte prezentarea unei propuneri privind impozitarea vis-a-vis de sectorul de aviaţie. Aici a fost doar o prezentare, au fost spuse punctele de vedere din partea miniştrilor dar, la fel, un subiect asupra căruia şi la nivel de Comisie şi noi, ca Preşedinţie, vom mai avea cu siguranţă multe discuţii în consilii. Cam în mare astea au fost subiectele. Oricum, următoarele două reuniuni ale Ecofin – martie şi cea de la Bucureşti, vor fi cu siguranţă cu o agendă foarte încărcată, pentru că subiectele sunt foarte multe şi ştiţi foarte bine că România şi-a asumat o abordare foarte ambiţioasă, foarte, să zic aşa, puţin aşa pragmatică şi, până acum cel puţin, situaţia arată că ne-am atins acest obiectiv şi vom continua să derulăm toate discuţiile, pe toate dosarele aflate în discuţie. Ştiţi foarte bine, sunt aproape 200 de dosare aflate într-o fază sau alta, fie în Consiliu fie în Parlament, asupra cărora vom avea discuţii. Încercăm să le închidem cât mai curând”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Articolul precedentAn record pentru tranzacțiile cu birouri în România
Articolul următorAl doilea om din BNR explică de ce băncile finanţează atât de puţin firmele din România