La nivelul lunii septembrie 2019, au fost comercializate 652 de autoturisme ecologice, în creştere cu 7,23%, în comparaţie cu luna anterioară.

 

Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor înregistrate la nivel naţional, în primele nouă luni ale anului, s-a situat la 3,7%, superioară celei consemnate în aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, pe volum, vânzările de maşini ecologice au ajuns la 4.734 de unităţi, faţă de 2.927, în 2018, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres.

Cine cumpără o mașină electrică primește 45.000 de lei bonus de la stat, iar pentru mașinile plug-in hibrid voucher-ul este de 20.000 lei.

Conform analizei de specialitate, din totalul vânzărilor de maşini ecologice, înregistrat în intervalul ianuarie – septembrie, cele mai multe (3.467 de unităţi) sunt autoturisme hibride, în creştere cu 52,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 1.021 de unităţi se încadrează în categoria electrice (+138,6%), iar 246 de unităţi sunt în categoria plug-in (+16,5%).

„În acest context, trebuie remarcată şi în acest an evoluţia foarte bună a Programului „Rabla Plus”, numărul persoanelor fizice care au achiziţionat o maşină electrică (full sau plug-in) fiind de circa trei ori mai mare decât cel consemnat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Un alt aspect important de semnalat este faptul că, în primele 9 luni ale acestui an, au fost achiziţionate cu circa 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut, respectiv 1.267 de exemplare faţă de 987″, notează reprezentanţii APIA.

Statistica relevă, totodată, faptul că, doar la nivelul lunii septembrie, au fost comercializate 652 de autoturisme „verzi”, în creştere cu 7,23%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au vândut 608 unităţi.

În topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în primele nouă luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Renault – cu 287 unităţi (faţă de 61 de exemplare înregistrate în anul precedent), urmat de Nissan – cu 278 de unităţi (+929,6%), Volkswagen (166 de exemplare, +62,7%), BMW (128 de unităţi, +36,2%), smart (108 unităţi, +13,7%), Jaguar (27 de exemplare în comparaţie cu niciuna în primele nouă luni din 2018), Audi (15 unităţi, faţă de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (două unităţi, faţă de una în anul anterior).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota – cu 3.043 de unităţi, Lexus (190), Ford (76), Honda (49), Suzuki (41), Kia (38), Hyundai (27) şi Land Rover (3).

De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi – cu 96 de exemplare, urmată de Volvo – cu 59 de unităţi, Land Rover (34), BMW (25), Porsche (24), Mini (4), Mercedes-Benz (3) şi Toyota (1).

În 2018, numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (+59,8% faţă de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).

La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%.

Articolul precedentCare vor fi tarifele și amenzile pentru mașinile care circulă în Capitală
Articolul următorFondurile de pensii private, creștere spectaculoasă în ultimul an