Un nou proiect al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) prevedere revizuirea Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), publicat în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, în data 28 decembrie 2018. Conform anexei noului document, în Fond vor fi incluse acțiunile a 28 de companii, scrie Hotnews.ro

„Prin înființarea FSDI se are în vedere crearea unui vehicul public de investiții financiare/intermediere financiară în acțiuni/participații în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către economie și proiecte rentabile”, se arată într-un comunicat al instituției.
Principalele completări aduse prin proiectul revizuit de Hotărâre de Guvern se referă la capitalul social inițial al FSDI și contribuția în natură, publicarea listei operatorilor economici ale căror pachete de acțiuni vor constitui aport în natură la capitalul social inițial al FSDI, guvernanța corporatistă.

Capitalul social inițial al FSDI, este stabilit la valoarea de 19,111 miliarde lei și este format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei și din aport în natură reprezentat de pachetele de acţiuni nominative în valoare 10,1 miliarde lei, deținute de stat la operatorii economici prevăzuți în anexa la hotărâre, stabilită la valoarea nominală a acestor acțiuni.

Capitalul social inițial al FSDI se împarte într-un număr de 1.470.142.333 actiuni nominative cu valoare nominală de 13 lei per acțiune, stabilită având ca referintă media valorilor nominale a actiunilor aduse aport în natură la capitalul social inițial al FSDI.

Resursele financiare necesare acoperirii varsamintelor în numerar, în sumă de 9 miliarde lei se vor asigura de către Ministerul Finanțelor Publice din veniturile din privatizare în lei si/sau valută disponibile în soldul contului trezoreriei statului, astfel: 0,5 miliarde lei din veniturile din privatizare în lei la momentul constituirii FSDI, şi diferenţa de capital social va fi varsată în termen de cel mult 12 luni de la data înmatricularii FSDI, din veniturile din privatizare în valută.

Lista companiilor
1 ENGIE ROMANIA S.A.
2 SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE SI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE – „ELECTRICA” S.A.
3 DELGAZ GRID S.A.
4 E.ON ENERGIE ROMANIA SA
5 CHIMCOMPLEX SA
6 OMV PETROM SA
7 Telekom Romania Communications S.A.
8 CN „LOTERIA ROMANA” SA
9 IAR SA
10 OIL TERMINAL SA
11 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII MARITIME SA
12 SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE ” ROMGAZ ” SA
13 SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE ” HIDROELECTRICA” S.A.
14 COMPANIA NATIONALA „AEROPORTURI BUCURESTI” SA
15 SOCIETATEA NATIONALA „NUCLEARELECTRICA” SA
16 COMPANIA NATIONALA „IMPRIMERIA NATIONALA” SA
17 CONPET SA
18 SN „AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMISOARA-TRAIAN VUIA-” SA
19 SOCIETATEA DE TRATAMENT BALNEAR SI RECUPERARE A CAPACITATII DE MUNCA „T.B.R.C.M” S.A.
20 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE S.A.
21 COMPANIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE – (CNCIR) SA
22 CUPRU MIN SA ABRUD
23 SOCIETATEA NATIONALA A SARII SA
24 ROMAERO
25 COMPANIA NATIONALA „ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME” – S.A.CONSTANTA
26 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA
27 ANTIBIOTICE SA
28 COMPANIA NATIONALA UNIFARM S.A.
Articolul precedentConsilier prezidenţial: Veniturile din bugetul pe 2019 sunt supraevaluate
Articolul următorBNR: Creșterea economică ar scădea cu 0,6 puncte procentuale, în 2019, dacă se aplică taxa pe active