Capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică a fost, în primele nouă luni din 2020, cu 31% mai mică faţă de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, relatează Agerpres.

În perioada menţionată, hotelurile au deţinut cea mai mare pondere, respectiv 60,8% în totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, fiind urmate de pensiuni agroturistice (12,8%), pensiuni turistice (90,8%), vile turistice (4,4%), hosteluri (3,5%), moteluri 2,8%, şi restul tipurilor de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (4,9%).

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2020 a fost de 25,9% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

În primele nouă luni din acest an, numărul de turişti români cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a reprezentat 92,4% din total sosiri. Comparativ cu perioada similară din 2019, numărul sosirilor a scăzut cu 50,6% pe total, numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrând o scădere cu 42,8%, iar cel al turiştilor străini o scădere cu 81,3%.

Numărul de înnoptări ale turiştilor români cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,9% din total înnoptări. Numărul total de înnoptări a scăzut cu 49,5%, cel de înnoptări ale turiştilor români înregistrând o scădere cu 43,3%, iar cel al turiştilor străini o scădere cu 79,3%.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAlegeri parlamentare 2020. SONDAJ EXCLUSIV Realitatea – Insomar IC. Luptă strânsă pentru Parlament
Articolul următorINS: Transportul aerian de pasageri a scăzut cu 65%, în primele nouă luni din 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau