Blocarea în Senat a garanțiilor de stat pentru Blue Air: Nu Tarom va câștiga, ci Wizz Air

O eventuală dispariție de pe piața a companiei Blue Air nu ar ajuta compania de stat TAROM, ci principalul competitor pe segmentul low cost, avertizează directorul general al operatorului aerian, într-o scrisoare adresată joi Senatului României. Reacția vine după ce majoritatea PSD din Senat a eliminat din textul OUG 167/2020 prevederile referitoare la garantarea de către Guvern a unor garanții în valoare de 300 de milioane de lei pentru compania Blue Air.

„În măsura în care Blue Air ar dispărea (aşa cum reiese din intenţiile exprimate cu ocazia şedinţei de ieri), piaţa lăsată liberă de Blue Air nu va fi ocupată de TAROM SA, ea însăşi în dificultate, ci de principalul nostru competitor. Pentru referinţă, această companie în ultimele luni a preluat deja, fără nici un cost, multe din rutele dezvoltate cu investiţii masive în ultimii ani de către Blue Air şi a ajuns să deservească, în septembrie 2020, peste 60% din piaţa de transport aerian din România”, a afirmat oficialul Blue Air.

Competitorul low cost la care se face referire este Wizz Air, compania cu capital majoritar maghiar.

Directorul general al Blue Air a apreciat că, în acest scenariu, respectivul operator aerian va exporta din aeroporturile româneşti profituri masive.

„Pasagerii români vor continua să călătorească, dar nu vor mai plăti taxe şi impozite în România. Aeronavele cu care aceştia vor călători vor continua să polueze, dar România nu va beneficia de contribuţii la fondul de mediu. Competitorii noştri poate vor angaja câţiva dintre piloţii, însoţitorii de bord, inginerii şi tehnicienii noştri, dar aceştia nu vor plăti decât parţial taxe în România şi nu vor contribui la continuarea tradiţiei aviatice româneşti. Competitorii noştri nu vor plăti contribuţii la autorităţile aviatice române, nu vor angaja companii româneşti şi nu vor lua în niciun fel în considerare interesul românesc, atunci când vor lua decizii comerciale. Aeroporturile româneşti vor fi dependente de un operator aproape monopolist, care va extrage profituri masive, profituri care nu se vor întoarce în niciun fel în România”, se menţionează în document.

La finalul lunii august, Wizz Air, a treia mare companie aeriană low cost din Europa, după Ryanair şi EasyJet Plc, și-a anunţat intenția de a continua extinderea flotei. Anunțul a venit în condițiile în care companiile tradiționale, cum este și TAROM, au amână momentul preluării aeronavelor comandate și apelează la diverse scheme de ajutor, pentru a se menține pe linia de plutire, nota la vremea respectivă Bloomberg.

Reprezentantul Blue Air speră, totuși, că decizia de miercuri a Senatului a fost generată de o neînţelegere, în contextul în care ajutorul de stat a fost avizat de Comisia Europeană, iar Guvernul a aprobat hotărârea privind acordarea garanției de stat către EximBank, aferentă unui împrumut în valoare de 300 de milioane de lei pentru compania aeriană low cost.

Potrivit modificărilor aduse de Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, din OUG 167/2020 a fost abrogat articolul prin care Ministerului Finanţelor era autorizat „să garanteze în numele şi contul statului, la solicitarea societăţii Blue Air, unul sau mai multe împrumuturi, după caz, contractate de beneficiar (…) pe o perioadă de şase ani cu titlu de ajutor de stat şi ajutor de salvare”.

Propunerea de anulare a garanțiilor a plecat din comisia de buget-finanțe. Atât președintele acesteia, senatorul PSD Viorel Arcaș, cât și fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici, membru al comisiei, au declarat pentru Profit.ro că nu este normal ca Guvernul să acorde împrumut unei companii private care este un competitor direct al companiei naționale Tarom. Teodorovici a sugerat si faptul că Executivul ar fi trebuit să prevadă, explicit, preluarea companiei de către stat în cazul nereturnării creditului.