Sectorul bancar românesc a înregistrat un profit net de 5,335 miliarde lei, în 2017, peste 80 la sută din instituțiile de credit încheind anul pe plus, arată Raportul anual al BNR pe 2017, prezentat vineri.

Cu toate acestea, băncile comerciale au închis 205 agenții și au disponibilizat 352 angajați.

În contextul achiziţiilor şi fuziunilor de pe piaţa bancară, sistemul bancar s-a restrâns de la 37 la 35 de instituţii de credit ca urmare a fuziunii prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, finalizată la începutul lunii mai 2017, precum şi a închiderii sucursalei Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia în luna noiembrie 2017.

În mai 2018 a fost finalizat procesul de achiziţionare a 99,15% din capitalul social al Bancpost SA de către Banca Transilvania SA.

Conform raportului BNR, o altă modificare structurală s-a produs pe fondul schimbărilor consemnate în situaţia acţionariatului Băncii Transilvania care au implicat încadrarea acesteia, în luna decembrie 2017, în categoria instituţiilor de credit cu capital majoritar privat românesc. Numărul instituţiilor de credit cu capital majoritar privat românesc a crescut de la 3 la 4, în timp ce numărul celor cu capital majoritar străin (inclusiv sucursalele instituţiilor de credit străine) s-a redus de la 32 la 29.

Cota de piaţa deţinută de instituţiile de credit cu capital majoritar privat autohton a crescut, astfel, de la 0,5% la 31 decembrie 2016 la 14,3% la 31 decembrie 2017. Concomitent, cota de piaţă a instituţiilor de credit cu capital majoritar străin (exclusiv sucursalele instituţiilor de credit din străinătate) s-a redus aproximativ în aceeaşi măsură, de la 80,4% la 66%.

Cele 35 de instituţii de credit deţineau împreună active nete bilanţiere în sumă de 427,792 miliarde de lei la finele anului 2017, în creştere cu 8,7% faţă de anul anterior.

Raportul identifică între băncile de importanță sistemică Banca Comercială Română S.A., BRD – Groupe Société Générale S.A., UniCredit Bank S.A., Raiffeisen Bank S.A., Banca Transilvania S.A., Alpha Bank România S.A., Garanti Bank S.A., CEC Bank S.A., Bancpost S.A., Piraeus Bank S.A. şi OTP Bank S.A.

Aceeași clasificare, mai puțin Piraeus Bank S.A., este menținută și pentru 2018.

 

Articolul precedentCadrul legal există. Poți să îți faci propria societate de asigurări
Articolul următorAlertă CNSM: Stocul de împrumuturi la Prima Casă a căpătat dimensiune sistemică

Comments are closed.