Românii vor ajunge să consume resturile alimentare aruncate de alte state europene, dacă nu se pune accent pe dezvoltarea industriei autohtone de procesare alimentară Avertismentul vine din partea europarlamentarului Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. 

Europarlamentarul român a menționat că oportunitatea este Planul Național Strategic, iar ratarea acestei oportunității ar putea fi  plătită scump.

”Avem acum această oportunitate prin acest Plan Național Strategic (elaborat în cadrul Politicii Agricole Comune și finanțate de Fondul european de garantare agricolă, n.r.), care alocă 8 miliarde pe un singur pilon de dezvoltare, pe care putem să-i folosim pentru dezvoltarea acestui sector. Dacă nu facem acest lucru, România va deveni o țară în care se vor desface produse și vom mânca, probabil, resturile pe care le aruncă țări precum Germania, Franța sau Italia. (…) Este foarte important să încercăm să ne asigurăm o independență alimentară.(…) vom fi o țară tributară importurilor de proastă calitate”, a declarat Daniel Buda la un post TV, citat de Agrointeligența.

Acesta a atras atenția și asupra paradoxului că România își asigură doar un sfert din necesarul de carne de porc din producție internă, cu toate că este cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeană.

„Este nevoie de o intervenție a statului aici. Îmi pare foarte rău să recunosc un faliment al clasei politice pe această direcție, legat de faptul că nu am reușit să găsim mecanismele prin care să punem la punct această dezvoltare a capacității de procesare în România”, a declarat Buda.

 

Articolul precedentFlorin Cîțu propune partenerilor de Coaliție reducerea contribuțiilor și a TVA
Articolul următorRezultate loto 6/49, Joker și Noroc. Numerele câștigătoare la tragerea din 13 februarie