După decizia-bombă luată de Guvern prin Ordonanța 114/2018, Pilonul II mai primește o lovitură: ASF a aprobat normele de aplicare prin care românii își pot retrage banii din fond.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri normele prin care un participant poate solicita încetarea plăţii contribuţiei la fondul de pensii administrat privat.

Prin normele adoptate azi, se crează „cadrul legal de încetare a plăţii contribuţiei la un fond de pensii administrat privat”, după cum se precizează în nota de fundamentare.

În prezent, peste 7 milioane de persoane cotizează la unul dintre cele 7 fonduri de pensii prezente pe piaţă. Dintre aceştia, peste 5,8 milioane de români au posibilitatea să-şi transfere în sistemul public de pensii contribuţiile de la Pilonul II, conform prevederilor Ordonanţei privind „taxa pe lăcomie” care prevede că încetarea plăţii contribuţiei poate interveni după minimum 5 ani de cotizare.

Opoziția atrage atenția asupra pericolului major pe care OUG 114 îl aduce: distrugerea Pilonului 2 de pensii intră în linie dreaptă spre naționalizare.

„După adoptarea acestor norme, românii care au contribuit 5 ani la Pilonul 2 de pensii vor putea cere încetarea plăților contribuțiilor în conturile lor individuale din acest sistem.

Dacă numai 1% dintre cei aproape 7 milioane de români, care contribuie acum pentru pensia lor privată din Pilonul 2, vor fi convinși printr-o propagandă mincinoasă, tipică pentru PSD și ALDE, să se mute la sistemul public de pensii, activitate fondurilor de pensii va intra pe pierdere.

Iar dacă adăugăm și obligația absurdă, impusă tot prin OUG 114/2018, de majorare a capitalului social până la 10% din valoare fondurilor administrate care se ridică la 10 miliarde de Euro, administratorii Pilonului 2 de pensii vor pleca din România”, spune Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL.

Articolul precedentConsilierul premierului Dăncilă, noul director al CFR
Articolul următorGuvernul a mințit când a făcut Bugetul pe 2019! Creșterea economică de anul trecut a fost de 4,1%, nu 4,5%!