Realitatea PLUS a intrat în posesia unui document exploziv: șeful Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași a preluat dirigenția pe șantierul unde a avut loc explozia cu patru morți, deși nu avea competențele necesare. Mai mult, el se ocupa în paralel de alte 2 șantiere. Halucinant este faptul că angajații instituției îl acuză pe acesta că și-ar fi atribuit funcția „de la sine putere”. În plus, potrivit unor surse, de când șef la Transporturi este Sorin Grindeanu, la firma condusă de baronul autostrăzilor, Umbrărescu – căci despre el vorbim, nu a mai avut loc niciun control. Practic, constructorul milionar a jucat după propriile legi. Realitatea PLUS a intrat și în posesia avizului pentru aceste lucrări. Anca Alexandrescu a oferit detalii șocante despre mafia din domeniul asfaltului. 

„Suntem în posesia avizului integral de la Transgaz în care se spune că document se spune că în zona de protecție a conductei se vor efectua cu mare atenție lucrările,

„În zona de protecție a conductei lucrările de săpătură și umplutură se vor executa cu atenție sporită, evitându-se lovirea conductei și a protecției anticorozive a acesteia nu vor fi depozitate materiale și nu vor fi staționate mașini și utilaje de construcție” se spune în documentul emis de Transgaz în ianuarie 2023, pe care l-am obținut în exclusivitate. Ori în imagini de după explozie s-a văzut că erau o grămadă utilajele chiar acolo.

Imagine
Avizul CNAIR, pag. 1 (sursă: Anca Alexandrescu FB/Monitorul de Botoșani)

„Mai mult, Ovidiu Laicu, directorul regional CNAIR Iași (DRDP Iași) s-a pus șeful CNAIR Iași peste toate aceste cele 3 tronsoane de la A7 pentru a lua bani europeni, un sport de 75% din salariu, cam 55.000 de euro. Problema este următoarea, specialiștii din subordine sa spun că acesta nu avea nici calificarea și nici timpul necesar să se ocupe și să verifice aceste lucrări, pentru că este și consilier PSD la Iași, deci pe lângă faptul nu avea cum se supravegheze 3 lucrări unde existau riscuri foarte mari, cum arată și avizul de la Transgaz, el nu avea nici fizic timpul necesar. Este foarte clar că procurorii trebuie să fie foarte atenți în cursul anchetei, pentru că este vorba și de neglijență la nivelul CNAIR, pentru că nu este singura lucrare la care nu există diriginți de șantier și aceștia sunt înlocuiți de oameni care lucrează în CNAIR” a explicat Anca Alexandrescu.

Imagine

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fanca.alexandrescu.12%2Fposts%2Fpfbid0my42yosSipVcDQrFfUi8nRg1tqqxr6nczDDBthXpMerWERPSn3hKBhwPmXZcL9Rhl&show_text=true&width=500

UMBĂRESCU AVEA MÂNĂ LIBERĂ LA CNAIR

Nu contestă nimeni că lucrările făcute până acum de compania lui Umbrărescu nu sunt de calitate, dar aici nu putea aplica dubla măsură, doar pentru că e constructor român. Se spune că pe majoritatea șantierelor sale nu sunt diriginți de șantier, cea ce nu este normal. Mai mult de atât, din informațiile pe care le am Dorinel Umbrărescu face legea in CNAIR și alege cine să fie director și cine nu. Ba chiar el stă de vorbă cu premierul, la cererea lui ministrul Sorin Grindeanu l-a chemat pe Marcel Ciolacu să stea de vorbă cu Umbrărescu, în văzul presei. Este foarte bine să încurajăm constructorii români, dar nu trebuie să aplicăm principiul că merge și așa, doar pentru că este român. Eu îmi asum riscul de a primi și înjurături spunând asta, nu trebuie să existe tratament preferențial pentru români față de companiile străine. A greșit, trebuie să plătească.” a afirmat Anca Alexandrescu.



GRINDEANU NU ESTE DE VINĂ CĂ S-A ÎNTÂMPLAT AȘA CEVA, ESTE VINOVAT CĂ NU ARE NICIO REACȚIE FAȚĂ DE CEI DIRECT RESPONSABILI

Este o tragedie care s-a întâmplat acolo și care putea fi evitată. Sunt întrebări ale jurnaliștilor chiar pe grupul de comunicare al Min. Transporturilor, dacă urmează demisii la CNAIR? Este responsabilitatea directă a ministrului Transporturilor să verifice ce se întâmplă la CNAIR, sunt atâtea nereguli în ultima vreme, și la podul de la Brăilă, acum și la Călimănești.Ori Grindeanu nu are nici măcar o tresărire (…) a postat joi niște condoleanțe, șeful de la CNAIR a spus că este grea munca de constructor.

Este aceeași poveste a lucrului prost făcut, a doreilor, care este tolerată de S. Grindeanu. Nu putem să-i reproșam lui Grindeanu se s-a întâmplat înaintea mandatului său, dar ce se întâmplă de aproape 2 ani putem să-i reproșăm.



DEMISIA LUI GRINDEANU SE IMPUNEA DEMULT


Întebată dacă în urma numeroaselor probleme care au apărut de-a lungul mandatului lui Sorin Grindeanu s-ar fi impus demisia acestuia, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel a răspuns afirmativ.


„Se impunea demult, pentru că doar simpla semnare a unor contracte pe banda rulantă cu rezultate precum cele de la Călimănești nu înseamnă performanță, nici viziune. Că așa, să cheltuiești bani este simplu, dar când se produc astfel de tragedii trebuie să vedem și care sunt cauzele, nu poți să spui de fiecare dată că mortul este de vină, nu poți să te grăbești ca oficialitate să dai vina pe cel care a lucrat, poate este vina șefului CNAIR (DRDP) Iași, poate că a greșit Umbrărescu că nu a pus diriginți de șantier poate că a greșit CNAIR că a acceptat această situație, poate a greșit S. Grindeanu că de atâtea luni sesizăm tot felul de probleme în minister și nu numai că nu ia măsuri, dar le și prelungește mandatele celor indicați.

SUNT NUMEROASE PROBLEME, NIMENI NU RĂSPUNDE

Ar trebui să ne așteptăm să fie chemați la audieri și reprezentații ai UMB, și cei de la Transgaz, de la Min. Transporturilor, inclusiv Sorin Grindeanu. Sunt numeroase nereguli în subordinea sa, trebuie să-ți asumi răspunderea și pentru ele, nu doar pentru reușite realizări. Nu poți să vii doar la tăieri de panglici, iar când sunt probleme grave să spui că nu este responsabilitatea ta. Pot să înțeleg că nu este responsabilitatea sa directă, dar nu înțeleg de ce îi tolerează pe cei de la CNAIR care fac greșeli și sunt în subordinea sa,” a mai precizat Anca Alexandrescu. 

Articolul precedentCreștere spectaculoasă a salariului mediu, în România, anul trecut – Datele publicate de INS
Articolul următorO echipă a FMI vine luni în București, în săptămâna decisivă pentru pachetul de măsuri bugetar-fiscale