Agenția Națională de Administrare Fiscală a prezentat recent trei cazuri care s-au terminat cu aplicarea de taxe suplimentare. Prin stabilirea unui precedent, orice contribuabil care s-ar putea afla în astfel de situații ar putea fi pasibil să dea cu subsemnatul la sucursala ANAF de care aparține.

 

Două rapoarte ANAF, analizate de avocatnet.ro, prezintă inspecțiile fiscale terminate de instituție în noiembrie și decembrie 2022. În cadrul acestor documente, Fiscul a prezentat câteva cazuri demne de luat în considerare, pentru care s-au stabilit sume suplimentare de plată pentru persoane fizice. 

1. O persoană care nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale pentru vânzarea de terenuri și locuințe

Inspectorii ANAF au descoperit un contribuabil care nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale, deși se ocupa în mod constant de vânzarea de terenuri intravilane, construcții cu terenuri aferente și apartamente. Aceasta le cumpărase de la diverse persoane fizice și juridice. Inițial, autoritățile au făcut un control inopinat, după care a urmat o inspecție fiscală pentru perioada ianuarie 2017 – decembrie 2020. După finalizarea tuturor acestor acțiuni, ANAF a calificat activitățile derulate ca fiind activități independente și au stabilit sume de plată ca impozit pe venit și contribuții sociale.

2. Un cabinet individual de psihologie care a obținut cu mare întârziere codul de TVA

Un alt control desfășurat la o persoană fizică a analizat activitatea unui cabinet individual de psihologie. Inspectorii Fiscului au concluzionat că, deși plafonul de scutire de TVA a fost depășit din iulie 2020, înregistrarea în scopuri de TVA a fost făcută abia în mai 2021. Prin urmare, persoana respectivă a avut o perioadă în care n-a colectat și plătit TVA pentru serviciile psihologice, motiv pentru care inspectorii au impus sume suplimentare de plată atât ca TVA, cât și (pentru alte nereguli) ca impozit pe venit și contribuții sociale.

3. Încasarea de venituri din criptomonede fără a plăti taxe pentru acestea

O persoană care a făcut tranzacții cu criptomonede pe piața internațională a încasat venituri consistente pe care nu le-a declarat la ANAF și pentru care n-a plătit taxe. Inspectorii au aflat din verificări că persoana respectivă a transformat monedele virtuale în bani pe care i-a transferat în contul bancar, moment în care contribuabilul era obligat să îi declare.

Articolul precedentSe sumpește HÂRTIA igienică! CRIZĂ a celulozei de lemn – Creșteri de prețuri în lanț
Articolul următorEliminarea pensiilor speciale, pusă „pe așteptare” de Senat. Termenul de adoptare, prelungit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau