Alocări bugetare pe județe, pentru proiectele de gaze

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a distribuit, pe județe, și sumele aferente realizării rețelelor de gaze naturale în comunitățile locale, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Suma alocată la nivel național este de 7,5 miliarde.

Alocările au la bază aceleași criterii ca și în cazul rețelelor de apă-canalizare și proiectelor de drumuri și poduri. În baza acestora, din nou, județul Suceava beneficiază de cele mai consistente finanțări, în valoare de circa 236,63 milioane lei, fiind urmat de două județe din sudul țării: Olt și Teleorman.

În Regiunea de Sud-Est, alocări mai consistente merg către județele Buzău (198,33 milioane lei) și Vrancea (193,44 milioane). Constanța ar urma să primească 168,1 milioane lei. Unitățile administrativ-teritoriale din județul Galați vor beneficia de fonduri în valoare totală de 167,12 milioane lei, Tulcea de 166,72 milioane lei, iar Brăila doar de 144,64 milioane pentru rețele de gaze în comunitățile locale. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentÎncep controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune
Articolul următorGuvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru dezvoltarea infrastructurii Portului Brăila (danele 26 și 27)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau