Șefii de companii din România apreciază că România este nepregătită pentru a face față unei eventuale crize financiare de magnitudine similară celei din 2008-2009.

 

La 10 ani de la criza financiară care a debutat în 2008, top managerii din România au fost întrebați cât de pregătită este economia locală pentru a face față unei eventuale crize financiare de magnitudine similară.

În eventualitatea unei viitoare crize financiare de aceeași magnitudine pe care a avut-o și cea care s-a declanșat în 2008 la nivel mondial, dar care a avut repercusiuni și asupra României, 92% dintre oamenii de afaceri respondenți consideră că nu suntem pregătiți pentru a rezista din punct de vedere economic.

Dintre aceștia, 39% sunt de părere că România este „totală nepregătită” pentru o nouă criză, potrivit sondajului realizat de EY.

Un procent mic de 5% cred că România poate face față unei astfel de situații, iar numai 3% sunt de părere că nu este cazul unei astfel de situații.

Oamenii de afaceri au fost întrebați și: „Cât de pregătită credeți că este compania dvs. pentru a face față unei eventuale crize financiare?”

Potrivit răspunsurilor primite de EY, 48% dintre companii sunt pregătite pentru a face față unei eventuale crize economice. Cei care recunosc că NU sunt pregătiți pentru un nou cataclism financiar reprezintă o treime dintre respondenți.

Articolul precedentEugen Teodorovici a fost ales vicepreședinte al BERD
Articolul următorVeste bombă despre TAXA AUTO