În exclusivitate la Realitatea PLUS, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a clarificat cum vor putea intra românii în posesia cardurilor pentru energie și când vor ajunge acestea în mâinile oamenilor. Birocrația este uriașă și, pe deasupra, banii nu sunt suficienți pentru a acoperi costurile facturilor. 

„Noi, cu Ministerul Muncii, care este implicat în proces cu lista de beneficiari, cu Ministerul Finanțelor, avem o relație foarte bună. Ar fi de întrebat cei care au emis acest comunicat și pe ce se bazează, ministerul meu își respectă termenele aprobate de către Guvern. Noi suntem în termen în momentul de față pentru emiterea și tipărirea acestor carduri.

Beneficiarul trebuie să depună o solicitare către primăria de pe raza domiciliului său, de care aparține, cu solicitare de a i se întocmi anchetă socială, să se stabilească câți locuiesc la adresa de domiciliu și în baza anchetei sociale se adeverește că locuiește beneficiarul sau cu alți membrii aia familiei, și se încadrează în plafonul de venit se eliberează cardul de energie”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPrețul gazelor naturale a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2021 – Paradoxal, plătim cele mai mari facturi
Articolul următorAnaliză Harvard: Economia României este a 19-a cea mai complexă și sofisticată din lume şi va creşte în medie cu 2,9% până în 2030

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau