Valoarea totală a tranzacțiilor din sectorul de petrol și gaze a crescut cu 79,7 miliarde de dolari în 2018, ajungând la 426,8 miliarde de dolari, în pofida unei scăderi de 18% a volumului tranzacțiilor. Aceasta este una dintre concluziile raportului EY Global oil and gas transaction review 2018, care arată că, în timp ce în primele două trimestre ale anului 2018 s-a înregistrat un apetit mai mare pentru tranzacții, facilitat de creșterea prețurilor petrolului, prudența a revenit în al doilea semestru al anului din cauza scăderii prețului petrolului la nivelurile din 2015.

 

„În România se așteaptă clarificarea cadrului legislativ și de reglementare pentru noile activități de extracție de hidrocarburi, în timp ce producătorii de gaze analizează oportunitatea relansării petrochimiei în țară, așteptând clarificări și îmbunătățiri privind funcționarea piețelor interne de gaz natural. Odată ce predictibilitatea și claritatea cerute de investitori vor fi atinse, tranzacțiile nu vor întârzia să apară”, a declarat Valeriu Binig, Senior Advisor al EY România.

În ceea ce privește evoluțiile viitoare, mediul fuziunilor și achizițiilor (M&A) probabil va fi caracterizat în 2019 de prețuri mai mici ale materiilor prime, de un climat politic incert și de strategiile specifice tranziției energetice .

 

„Mediul tranzacțiilor în ultimii trei ani a reflectat adaptarea la o nouă normalitate percepută, deoarece tranziția energetică are în continuare o influență puternică asupra strategiilor de portofoliu ale companiilor. Sensibilitatea la risc și o atenție continuă acordată optimizării portofoliului au determinat o deplasare a capitalurilor dinspre upstream către midstream și downstream în 2018. Odată cu scăderea prețurilor materiilor prime, preconizăm că firmele din domeniu vor continua să fie rezervate în ceea ce privește modul în care își plasează lichiditățile. Totuși, anticipăm că alte surse de finanțare vor sprijini o intensificare a activității M&A în decursul anului 2019”,  a explicat Andy Brogan, coordonator EY Global Oil & Gas Transaction Advisory.

 

Valoarea tranzacțiilor din upstream a scăzut de la 164,8 miliarde de dolari la 130,3 miliarde de dolari în 2018, în timp ce numărul tranzacțiilor s-a redus cu 26%. Printre alți factori care au avut un impact asupra activității M&A anul trecut s-a numărat o abordare mai disciplinată a plasării capitalurilor, actorii din upstream concentrându-se asupra investițiilor de capital în măsură să genereze cea mai mare productivitate și asupra reducerii datoriilor.

În pofida previziunilor privind tranziția de la petrol la gaze, aceasta nu a părut să se concretizeze printr-o activitate mai intensă de tranzacționare în sectorul gazelor. Astfel, ponderea acestor tranzacții s-a diminuat de la 21% la 13% în decursul anului.

Anul trecut a fost marcat de un record al ultimilor cinci ani în ceea ce privește tranzacțiile midstream (193,1 miliarde de dolari), cea mai mare valoare totală a tranzacțiilor (45%) din industria de petrol și gaze din această perioadă. Simplificarea și restructurarea structurilor corporative au generat aproximativ 75% (140 miliarde de dolari) din valoarea totală a tranzacțiilor, companiile restructurându-și și consolidându-și entitățile afiliate ca reacție la modificările reglementărilor fiscale din SUA. De asemenea, companiile au continuat să se concentreze pe reducerea costurilor de capital, pe îmbunătățirea accesului la capital și pe ameliorarea bilanțurilor în vederea extinderii infrastructurii.

Activitatea din segmentul downstream a înregistrat niveluri record în 2018. Valoarea tranzacțiilor a ajuns la 82,5 miliarde de dolari (crescând cu 11% față de 2017), în timp ce volumul a fost de 172 de tranzacții (crescând tot cu 11% față de 2017). În concordanță cu evoluția din ultimii ani, America de Nord și Europa au rămas cele mai active regiuni, cumulând 88% din valoarea tranzacțiilor și 69% din volumul tranzacțiilor.

În 2018, sectorul serviciilor pentru câmpurile petroliere a înregistrat 218 tranzacții anunțate la nivel mondial, o scădere de 7% de la 234 de tranzacții în 2017. Valoarea tranzacțiilor din acest sector (21 miliarde de dolari) s-a redus cu 11% de la 24 miliarde de dolari în 2017, din cauza numărului limitat de tranzacții mari, de peste 1 miliard de dolari (numai trei astfel de tranzacții în 2018) și a persistenței absenței tranzacțiilor transformaționale (de peste 10 miliarde de dolari). Privind în trecut, 2013 și 2014 au fost cei mai intenși ani pentru activitatea M&A în sectorul serviciilor pentru câmpuri petroliere din ultima perioadă, urmați de valori reduse în 2015 și 2016 și de o ușoară revenire în 2017-2018. Raportul indică faptul că acest sector se poate aștepta la o evoluție ascendentă în 2019 și 2020.

Articolul precedentIndicele ROBOR, evoluţie fluctuantă: creştere la 3 luni, scădere la 6 luni
Articolul următorDeputaţii fac o anchetă la Tarom, vor să afle cum au fost înstrăinate 2 avioane