Prețul aurului a atins un nou maxim istoric săptămâna trecută. De altfel, datele oficiale indică faptul că tot mai mulți români au decis să investească în aur, în detrimentul altor instrumente financiare.
Interesul românilor față de metalul prețios este relevat de faptul că numai anul trecut s-au vândut către populație aproximativ 900 de kilograme de aur, o cantitate aproape dublă față de acum cinci ani, potrivit Rador. Prețul unui gram a ajuns la valoarea de 456,5 lei, iar trendul internațional este de creștere.
„Acum, în momentul de față, cererea este mare, nu știu cum va fi peste o săptămână sau peste o lună. Există o probabilitate de creștere. Avem în rezerva Băncii Naționale 100 de tone de aur, o cantitate de aur pe care o ținem de mult, n-am modificat-o deloc. Aurul din rezerva Băncii Naționale are numai rolul de a ridica încrederea în statul nostru”, a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Printre cele mai vândute produse la momentul actual sunt lingourile de 100 de grame, comercializate la prețuri situate între 40 și 50 de mii de lei. Tendința reprezintă principalul factor al creșterilor de preț din ultima perioadă, spune consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.