Interdicția privind descărcarea aplicațiilor TikTok și WeChat pe teritoriul american se transformă într-un episod de „război rece” între Statele Unite și China. Ministerul chinez al Comerţului a acuzat, sâmbătă, Washingtonul că practică intimidarea. „Dacă SUA persistă în acţiunile lor unilaterale, China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze”, au transmis oficialii de la Beijing, potrivit bloomberg.com.

În plus, Ministerul Comerțului de la Beijing a anunțat și introducerea unor sancțiuni similare pe teritoriul Chinei, îndreptate împotriva companiilor străine „non-fiabile”, care „aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare”.

Tonul comunicatului este oarecum similar cu cel prin care Departamentul american al Comerţului a anunțat motivul interdicției TikTok in Statele Unite. „Partidul comunist chinez a demonstrat că are mijloacele şi intenţia de a utiliza aceste aplicaţii pentru a ameninţa securitatea naţională, politica externă şi economia SUA”.

Interdicția descărcării și updatării aplicațiilor TikTok şi WeChat, pe teritoriul Statetelor Unite, intră în vigoare duminică. Compania ByteDance, care deţine TikTok, a înaintat vineri o plângere la un tribunal federal din Washington pentru a obţine suspendarea interdicției.

ByteDance, deținătorul TikTok, este considerat cel mai valoros „unicorn” din lume, cu o valoare estimat de 100 de miliarde de dolari. În 2018, Tencent, deținătorul WeChat, a fost prima companiei chinezească a cărei capitalizare bursieră a trecut de 500 de miliarde de dolari, fiind a cincea cea mai valoroasă companie din lume. În 2020, valoarea era undeva la 700 de miliarde de de dolari, însă în ultimele trei luni acțiunile au înregistrat scăderi majore, după ce Statele Unite și India au blocat o serie de aplicații populare.

Articolul precedentRomânia și-a dublat importurile de energie electrică în prima jumătate a anului
Articolul următorMinistrul Economiei, prezent la sediile a doi operatori economici importanți din Argeș