Studiu: Vânzările auto la nivel mondial vor scădea cu 20% în 2020. Revenirea, după cel puțin 2 ani

Vânzările de autovehicule vor scădea cu 20%, la nivel mondial, din cauza efectelor pandemiei de COVID-19, conform unui studiu S&P Global. Mai mult, revenirea la nivel de dinaintea crizei nu se va produce, în cel mai optimist scenariu, mai devreme de trei ani.

Potrivit estimării făcute de firma de consultanţă, la finalul lui 2022 vânzările de autovehicule vor fi cu 6% sub nivelul din 2019.

Singurul factor care poate modifica previziunile S&P este evoluția pieţei din China, singura ce ar putea atinge în 2022 nivelul de vânzări de dinainte de pandemie.

Cele mai multe firme auto şi furnizori de componente vor produce sub posibilităţi pe parcursul acestui an, menţionează studiul, şi mulţi dintre ei vor încheia exerciţiul financiar foarte îndatoraţi. Mai mult, rentabilitatea şi fluxul de numerar al producătorilor vor fi și în 2021 mai slabe faţă de perioada de dinaintea pandemiei, în condițiile în care companiile vor fi nevoite să investească mai mult în tehnologiile mai puțin poluante. pentru a se adapta noilor cerinţe ale pieţei.