Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „România riscă să plătească miliarde pentru proiecte nucleare fără strategie și fără garanții reale”

„Timp de cinci ani, politicienii noștri au vândut iluzii atât propriilor cetățeni, cât și statului american. Ei s-au angajat să facă ceea ce nu puteau sau nu știau să facă. Minciuni după minciuni, doar pentru a-și cumpăra câte o fotografie la Washington.

Pe fondul certurilor din interiorul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR-USR, românii au aflat, stupefiați, că tocmai s-au trezit cu o imensă problemă în brațe: un contract de vreo 9-10 miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde ar trebui împrumutate de la americani, cu o firmă americană.

Pe scurt, problema este așa: dacă realizăm contractul, nu știm nici câți bani vom cheltui, nici dacă vom avea o nouă centrală nucleară la Doicești. Mai mult, dacă totuși vom construi centrala, ea va furniza cam tot atâta energie cât ar fi furnizat o centrală pe gaz, care ar fi costat de 20 de ori mai puțin, sau una hidro cu pompaj invers, care ar fi costat de 10 ori mai puțin.

Dacă nu îndeplinim contractul, ne vom trezi cu un arbitraj internațional, cu mici șanse de câștig, plus un diferend uriaș cu SUA, partenerul strategic.

Cum s-a ajuns aici? Prin populism, demagogie și minciună. Pur și simplu, politicienii au ignorat realitatea tehnică, științifică și economică, crezând că astfel își vor cuceri sprijinul american pentru propriile cariere politice.

Problema energetică nucleară a României este complicată, atât pentru posibilele reactoare 3 și 4 de la Cernavodă, cât și pentru mini-reactoarele nucleare (SMR).

1. În ceea ce privește centrala de la Cernavodă, trebuie înțeles că noi avem acolo un tip de reactoare, numit „pressurized heavy-water reactor” (PHWR), diferit față de majoritatea reactoarelor din lume de generația a II-a, care sunt „pressurized water reactor” (PWR). Diferențele sunt foarte mari: reactoarele CANDU de la Cernavodă funcționează cu combustibil pe bază de uraniu natural, cu 0,7% din masă izotopul U-235, și au agent de răcire apă grea, în vreme ce reactoarele PWR, construite de marile puteri, SUA, Franța și URSS/Rusia, funcționează cu uraniu îmbogățit, cu 3-5% U-235, și cu agent de răcire apă normală.

Funcționarea reactoarelor PWR este mai economicoasă, ele având o putere netă mai mare, între 800 și peste 1.000 MW, decât cele CANDU, de 600-700 MW, și fiind alimentate doar la 18-24 de luni, în vreme ce reactoarele CANDU se alimentează mult mai frecvent.

Problema noastră aici este următoarea: în lume sunt funcționale 26 de reactoare CANDU, 17 în Canada, 3 în Coreea, 1 în Argentina, 2 în China, 1 în India și 2 în România, plus 18 reactoare derivate CANDU construite în India. Ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la rețea datează din 1994 în Coreea, din 1990 în India, din 1985 în Canada, din 1981 în Argentina, din 2003 în China și din 2007 în România.

Deci, ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la rețea este cel de la Cernavodă, în 2007. Acum 19 ani. De atunci, canadienii nu au mai livrat niciunul. Oare or mai ști să facă încă două? Mai are cine să le producă? Mai au unde?

2. Problema legată de mini-reactoarele modulare este una de costuri și de riscuri. Ceea ce vrea NuScale să vândă la Doicești este un cap de serie, un prototip sau FOAK, „First-of-a-Kind”, care costă, de obicei, de 2 până la 5 ori mai scump decât un produs de serie, numit NOAK, „Nth-of-a-Kind”.

Mai grav, proiectele nucleare FOAK se finanțează cu rate ale dobânzii de 8 până la 12% pe an, din cauza primelor de risc, comparativ cu 3 până la 5% pentru tehnologiile cunoscute.

Ca exemplu, costurile de producție a energiei solare au scăzut cu 89% între 2010 și 2020. Costurile energiei eoliene au scăzut cu 70% în aceeași perioadă.

Costurile inițiale de investiție în SMR sunt mai mari pe MW, de 2 până la 3 ori mai mult decât proiectele de reactoare mari clasice.

Cât privește costul standardizat (LCOE) al MWh produs, incluzând investiția inițială, combustibilul și întreținerea, acesta sare de 100 USD/MWh, dublu față de proiectele de centrale nucleare clasice și comparabil cu cel al centralelor pe cărbune.

Iată, deci, cât este de dificil să alegem ce să construim mai întâi: proiectul de la Doicești sau reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Unde mai pui incertitudinea construirii a două reactoare mari cu o firmă care nu a mai făcut acest lucru de 19 ani.

Probabil că în 2030 am putea avea primul mini-reactor la Doicești, în vreme ce reactorul 3 de la Cernavodă ar fi gata de conectare cu 2-3 ani mai târziu.

Mai este un amănunt: România este o țară cu o situație financiară mult prea grea pentru a-și permite ambele proiecte, care ar costa împreună aproape 20 de miliarde de dolari.

În fine, să nu uităm și starea deplorabilă a sistemului energetic românesc: în 2027 se oprește pentru modernizare reactorul 1 de la Cernavodă, iar pe 31 august 2026 se opresc grupurile pe cărbune din Oltenia și nu știm dacă va fi gata primul grup de la Mintia. Între timp, centrala de la Iernut nu este gata, iar centralele de la Turceni și Ișalnița nici măcar nu au un constructor selectat, deci nici vorbă să fi început.

Nu știu cum va ieși țara din această situație complicată, dar vă pot spune cine au fost premierii care au girat această stare de lucruri, în mod populist, demagogic și mincinos: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și, pentru vreo zece luni, Ilie Bolojan. Să nu uităm să îi adăugăm și pe miniștrii Energiei: Virgil Popescu, Sebastian Burduja și Bogdan Ivan.

Oare vor fi vreodată întrebați cum s-a ajuns aici?”, a declarat liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026