Vești bune pentru pensionari. Prin nouă reformă, pensiile românilor vor crește. Președintele Casei Naționale de Pensii a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS, că până în luna septembrie toate dosarele vor fi evaluate. În plus, Daniel Baciu dă garanții că această recalculare așteptată de ani bune de către bătrânii din țara noastră va avea loc.

„În ciuda a tot ce se discută în spațiul public, această recalculare va fi și credeți-mă că facem toate eforturile. (…) Acest proces este ireversibil si se va întâmpla. (…) Nu exista cale de întoarcere și sunt convins că reforma aceasta pe care toată lumea o așteaptă în sistemul public de pensie va avea loc cat de curând prin noul act normativ.

Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii. (…) Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din nr total de dosare pe care le au de evaluat (…) Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizam acest proces de evaluare, care este foarte important.

Urmărim doua lucruri foarte importante, în primul rând corectăm toate dosarele aflate in plata, separam stagiile de cotizare contributive si necontributive, pentru că noul act normative va avea o nouă componentă de contributivitate față de ce avem în prezent. (…) Avem deja angajați, o mie de oameni lucrează special pentru aceasta operațiune. În momentul de față numărul total de dosare de evaluat este undeva la 4,7 milioane și ne apropiem de 3,5 milioane de dosare evaluate. Recalcularea se va face după ce vom avea toate aceste dosare evaluate.



În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea. Noi urmărim să ajustăm aceste pensii pentru că de-a lungul timpului s-a creat o serie de inechități în sistemul public de pensii si aici mă refer in special la faptul că actuala lege a fost modificată de foarte multe ori în ultimul timp și avem persoane aflate în plată care au calculată pensia pe diferite acte normative de a lungul timpului, astfel încât la aceeași contributivitate, practice la același nr. de puncte exista cuantumuri de pensie diferite.

Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată. Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare (…)

Daca vorbim de o persoana care deja a atins vârsta de 65 de ani si a contribuit la sistemul public cu stagiul complet de cotizare si daca ii permite sănătatea si se simte în putere să mai lucreze, nu văd de ce nu ar putea sa o facă.

Este un jalon în PNRR ca vârsta de pensionare să se egalizeze intre femei si bărbați si lucrul acesta se va întâmpla, dar nu abrupt, ci pe o perioadă de eșalonare până în anul 2035,”  a afirmat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii.

Urmărește interviul integral.

Articolul precedentUleiul ieftin din Ucraina a invadat hipermarketurile din România, în condițiile în care producătorii autohtoni preferă să exporte
Articolul următorProiect „mai altfel”: Statul să plătească dobânzi și penalități contribuabililor