– REVISTA PRESEI – Românii sunt prizonierii financializării economiei de către Banca Naţională

Bursa.ro Românii sunt prizonierii financializării economiei de către Banca Naţională

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a provocat revolta presei şi societăţii prin declaraţia sa de săptămâna trecută, conform căreia românii afectaţi de introducerea noului grad de îndatorare ar trebui să „îşi ia câte 2-3 servicii” pentru a obţine un împrumut ipotecar.

ZF.ro Preluarea preşedinţiei Consiliului UE, mină de aur pentru hotelurile din Bucureşti

Hotelurile din Bucureşti ce vor găzdui delegaţii în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE  îşi vor rotunji veniturile cu cel puţin 7,5 milioane de euro, având în vedere cele 50.000 de nopţi de cazare generate de acest eveniment şi un tarif mediu de cazare de 150 de euro pe noapte.

Capital.ro Decizie radicală! Cine este miliardarul care s-a hotărât să se mute pe Marte

El este miliardarul care intenționează să părăsească planeta noastră și să se mute pe Marte, chiar dacă riscă să moară, pentru că sondele NASA încă au probleme la amortizoare.

Economica.net Gaze să se încălzească toţi românii? Cine plăteşte ţeava până la poartă, când lemnul e încă mai ieftin, iar racordarea e tot scumpă

Mare parte din zona rurală a României arde încă lemne ca să se încălzească, iar soluţia pe care şi-o doreşte toată lumea, accea de a înlocui lemnul cu gazele, inclusiv din perspectiva creşterii producţiei generată de viitoarele gaze din Marea Neagră, se loveşte de câteva obstacole, pe lângă primul, cel al absenţei reţelelor: costul încă mai redus al încălzirii pe lemne şi costurile cu racordarea caselor din mediul rural, chiar şi după potenţiala extindere a reţelei de distribuţie.

Profit.ro Analiză pentru Metrorex comparativ cu Budapesta, Praga, Varșovia

Metrorex înregistrează un venit per angajat de trei ori mai mic comparativ cu firmele similiare care administrează rețeaua de transport public subteran din Budapesta, Praga și Varșovia, ceea ce denotă o productivitate comercială foarte modestă, iar salariile în companie sunt supradimensionate, se arată într-o analiză postată de președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda.

wall-street.ro Pavel Filip: Astazi in Rep. Moldova este mai simplu sa lansezi afaceri, ai nevoie de o singura zi si de 4 formalitati

La Chisinau a inceput Moldova Business Week, eveniment in care sunt prezentate oportunitatile de afaceri si avantajele investitiilor in Republica Moldova. In cadrul acestui eveniment, Pavel Filip, prim-ministrul Moldovei, a precizat ca, in doar jumatate de an, investitorii straini au investit 130 milioane dolari in economia nationala, cu 43 milioane dolari mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, jumatate din bani fiind din UE.

Manager.ro STB va incepe o campanie de informare privind noul Regulament de transport

Ca urmare a informatiilor aparute in mediul public, conform carora, STB SA ar fi crescut nivelul amenzilor la 500 de lei pentru cine calatoreste fara titlu valabil, STB a facut mai multe precizari.

start-up.ro Planurile cofondatorului român al hackajob după investiția de 6,7 mil. dolari

hackajob, startup-ul de tehnologie cofondat și condus în Londra de antreprenorul român Răzvan Creangă care a atras recent o investiție de 6,7 milioane de dolari și a obținut în total 8 milioane de dolari finanțare, își propune o creștere accelerată.

Articolul precedentStudiu: România, țara cu cele mai multe femei angajate în cadrul firmelor exportatoare
Articolul următorJack Ma, Alibaba și cei patru zeci de membri ai Partidului Comunist Chinez